Boc: PDL e singurul partid care a învins PSD

Liderul PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, că formaţiunea pe care o conduce a obţinut cel mai bun scor la alegerile locale din întreaga sa istorie, fiind singurul partid care a reuşit să învingă de unul singur PSD.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Boc: PDL e singurul partid care a învins PSD

Boc: PDL e singurul partid care a învins PSD (Imagine: Mediafax Foto)

"PDL a obţinut la aceste alegeri locale cel mai bun scor din întreaga sa istorie, şi, raportat la 2004, practic ne-am dublat votul politic", a susţinut Emil Boc.

El a completat că, prin rezultatele obţinute, se dovedeşte că, pentru prima dată, un partid învinge, de unul singur, PSD în alegerile locale.

"PDL învinge pentru prima dată PSD la votul politic pentru Consiliile Judeţene şi la primarii reşedinţelor de judeţ şi ai sectoarelor Capitalei. PDL învinge singur PSD la numărul de voturi pentru primari la nivelul întregii ţări. Aceste cifre reconfimă statutul PDL de partid al primarilor, al administraţiei locale", a spus Boc.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Adriean Videanu a prezentat o serie de statistici, conforma cărora, faţă de alegerile locale din anul 2004, PSD a pierdut aproximativ 800.000 de voturi, iar PDL a câştigat în opţiunile electoratului.

PSD a obţinut 28,42% din voturile pentru consiliile judeţene, PDL a obţinut 28,20%, iar PNL – 18,92%, după centralizarea făcută până marţi, la ora 12.30, a voturilor valabil exprimate, a anunţat BEC.

La preşedinţii de consilii judeţene, situaţia este următoarea: PSD - 28,15% din voturi, PDL – 27,91% şi PNL – 20,19%.

Situaţia centralizării parţiale a voturilor la nivelul consiliilor locale plasează PSD, cu 11.436 de mandate, pe primul loc, în urma numărării voturilor din 3.027 secţii de votare din totalul celor 3.183. Pe următoarele locuri se află PDL, cu 10.383 de mandate, şi PNL, cu 8.024 de mandate.

În cazul primăriilor, PSD a obţinut 641 de mandate din primul tur, PDL - 450 şi PNL - 343, conform centralizării rezultatelor din 3.027 de circumscripţii locale din totalul de 3.183 la nivelul ţării.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici