Boc: PDL va continua discuţiile cu cele două partide care şi-au anunţat disponibilitatea

Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, luni, după BPN, că democrat-liberalii vor continua negocierile cu cele două formaţiuni politice care şi-au arătat disponibilitatea de merge alături de PDL pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a viitorului Guvern.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Boc: PDL va continua discuţiile cu cele două partide care şi-au anunţat disponibilitatea

Boc: PDL va continua discuţiile cu cele două partide care şi-au anunţat disponibilitatea (Imagine: Mediafax Foto)

Emil Boc a spus că în acest moment există două formaţiuni politice care şi-au arătat disponibilitatea de merge alături de PDL pentru formarea unei majorităţi parlamentare.

El a precizat că PDL îşi menţine poziţia privind necesitatea de a da României un Guvern cu puternică susţinere parlamentară, pentru a face faţă provocărilor crizei economice.

Boc a reamintit că propunerea de premier a democrat-liberalilor nu s-a schimbat şi că decizia de nominalizare a şefului viitorului Executiv aparţine în totalitate preşedintelui Traian Băsescu.

"PDL îşi va continua discuţiile cu cele două formaţiuni care şi-au arătat disponibilitatea de a fi alături de PDL, într-o viitoare formulă majoritară în guvernarea României", a anunţat Emil Boc, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al democrat-liberalilor.

El a spus că liderii PDL au analizat, în şedinţa BPN, rezultatele negocierilor cu PNL, UDMR şi PSD, dar că numai liderii UDMR şi cei ai PSD au arătat că sunt disponibili pentru a forma o majoritate parlamentară împreună cu democrat-liberalii.

"Constatăm că există două formaţiuni politice care şi-au arătat disponibilitatea de a merge alături de PDL în formarea unei majorităţi guvernamentale capabile să dea României un guvern stabil în perioada următoare", a spus Boc.

"Poziţia PDL rămâne constantă în a da României un guvern cu o puternică susţinere parlamentară, care să facă faţă provocărilor pe care România le are în faţă în perioada următoare, legate în special de criza care există şi de necesitatea menţinerii şi creării de noi locuri de muncă", a susţinut el.

Preşedintele PDL a mai spus că politicienii ar trebui să grăbească ritmul discuţiilor, pentru a se forma viitoarea majoritate, cel mai probabil cea de-a doua rundă de negocieri urmând a avea loc marţi dimineaţa.

Citeşte şi:

PSD începe negocierile cu PDL pentru formarea Guvernului

Marko Bela se declară convins că PDL nu se va dezice de UDMR

PD-L va avea cele mai multe mandate de parlamentar

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici