Boc: Pe vremea liberalilor au ruginit foarfecele pentru că nu au avut ce să taie

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, că poate fi criticat de PNL pentru că taie panglici, în condiţiile în care, în timpul guvernării liberale, "au ruginit foarfecele pentru că nu au avut ce să taie" şi au fost daţi în folosinţă doar cinci kilometri de autostradă.

Urmărește
6 afișări

Premierul a declarat, în timpul vizitei la şantierul de reabilitare a liniei de tramvai din municipiul Cluj-Napoca, că, în comparaţie cu investiţiile din timpul Guvernului PNL, în mandatul său s-au realizat 54 de kilometri de autostradă şi zeci de kilometri de drumuri în regim de autostradă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am fost criticat de deputatul PNL Horea Uioreanu că tai panglici. Poate să mă critice, pentru că pe vremea liberalilor, când au avut cea mai mare creştere economică a ţării, au ruginit foarfecele pentru că nu au avut ce să taie şi au rămas ridicoli în istorie cu cinci kilometri de autostradă inauguraţi. Normal că pe vremea lor foarfecele au rămas în sertare şi erau ruginite. Acum avem 54 de kilometri de autostradă şi zeci de kilometri de drumuri în regim de autostradă. Sunt lucruri care s-au făcut şi asta e. Pot să ne critice, dar rezultatul este că şi în aceşti ani de criză, în aceşti ani grei, am reuşit să aducem unele investiţii care să se finalizeze în România", a spus Emil Boc.

Premierul a amintit că au fost date în folosinţă două staţii noi de metrou în Capitală, că vor continua lucrările la calea ferată care leagă Bucureşti de Marea Neagră şi se va da în folosinţă în acest an porţiunea de centură ocolitoare a municipiului Constanţa.

Deputatul PNL Horea Uioreanu a propus ca premierul Emil Boc să primească premiul "Foarfeca de diamant" pentru ritmul şi numărul festivităţilor de inaugurare a diverselor obiective la care participă şi taie panglica.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Horea Uioreanu, numărul inaugurărilor la care a participat Emil Boc şi cel al panglicilor tăiate de acesta "l-ar face invidios până şi pe Nicolae Ceauşescu".

"Pentru ritmul şi numărul festivităţilor la care a participat şi pentru aportul la dezvoltarea economiei, respectiv a sectoarelor de producere a foarfecelor şi a panglicilor, dar şi pentru uşurinţa cu care taie orice, inclusiv veniturile bugetarilor, premierul merită o recompensă. Propun ca lui Emil Boc să-i fie acordat premiul «Foarfeca de diamant» în grad de specialist. Şi poate nu ar fi rău ca ministerul de resort să ia în calcul recunoaşterea tăiatului de panglici ca disciplină sportivă. Numărul inaugurărilor la care a participat şi cel al panglicilor tăiate de acesta l-ar face invidios până şi pe Nicolae Ceauşescu", se arăta în documentul citat.

Deputatul liberal susţinea că agenda publică a lui Emil Boc "se face în funcţie de locul unde se poate tăia o panglică".

"Domnia sa nu precupeţeşte timp şi bani publici şi se deplasează în toate colţurile ţării pentru a inaugura ceva şi a verifica ascuţişul foarfecelor din zonă. Că e vorba despre doi kilometri de drum comunal sau de trei kilometri de centură, premierul îşi face apariţia înconjurat de oamenii săi de încredere, taie panglica, după care începe să vorbească de miliardele alocate investiţiilor şi de răii de liberali care nu au tăiat atâtea panglici câte a tăiat domnia sa", se mai arăta în comunicat.

Potrivit lui Uioreanu, ce nu spune "campionul absolut la tăierea panglicilor" este faptul că mai toate festivităţile pe care "supuşii pe linie politică" le organizează pentru el "sunt posibile datorită guvernului liberal".

"Sub conducerea domniei sale nu s-a pornit niciun proiect major de infrastructură. Dimpotrivă, în era Emil Boc lucrările de infrastructură şi-au triplat preţurile sau au rămas în părăsire. Termenele de dare în funcţiune cresc direct proporţional cu costurile, dar premierul continuă să se laude cu marile sale realizări", preciza Uioreanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici