Boc: Pot moderniza în continuare România şi pot duce în continuare partidul la victorii

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, vineri, la Sibiu, unde şi-a prezentat moţiunea pentru alegerile interne, că poate "moderniza în continuare România" şi poate "duce în continuare partidul la victorii", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
3 afișări

Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, şi-a prezentat, vineri, la Sibiu, moţiunea pentru alegerile interne din cadrul partidului, iar la finalul întâlnirii cu membrii PDL Sibiu a declarat că se bazează, în acest moment, pe sprijinul a 33 de preşedinţi de organizaţii judeţene, între care şi liderul PDL Sibiu, ministrul Economiei, Ion Ariton.

"Domnul preşedinte Ion Ariton este unul dintre cei 33 de preşedinţi de organizaţie care susţin această moţiune - «România dreaptă, România puternică». Am subliniat în această seară ( vineri seara - n.r.) mai multe aspecte legate de moţiune. În primul rând aş spune că această moţiune consolidează clar şi definitiv statutul PDL ca partid de dreapta pe scena politică. Pe scena politică, la momentul de faţă, avem o stângă reprezentată de Iliescu, Antonescu şi Ponta, şi, pe de cealaltă parte, avem dreapta autentică reprezentată de PDL", a declarat, într-o conferinţă de presă, la finalul întâlnirii, Emil Boc.

El a precizat că moţiunea sa pune un accent deosebit pe membrul de partid, care "este important nu numai în campania electorală, dar şi pe perioada celor patru ani de mandat" şi vrea "întărirea comisiilor de specialitate" ale partidului.

Boc a precizat că reala susţinere se va vedea la Congres, dar a afirmat că poate fi în continuare conducătorul democrat-liberalilor.

"Cred în echipa PDL condusă de mine şi cred în această echipă a PDL în care toţi îşi au locul. Pot moderniza în continuare România şi pot duce în continuare partidul la victorii şi la continuarea guvernării după 2012 împreună cu actualii parteneri de guvernare", a afirmat Boc.

El a precizat că atât Ion Ariton, cât şi Raluca Turcan, doi dintre parlamentarii de Sibiu care şi-au depus candidaturile pentru funcţia de vicepreşedinte, au şanse reale, pentru că "ceea ce au făcut până acum îi recomandă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici