Boc: Referendumul iniţiat de preşedinte, soluţia prin care parlamentarii să primească o lecţie
Referendumul iniţial de preşedinte pentru un Legislativ unicameral este soluţia prin care parlamentarii vor primi o lecţie din partea populaţiei şi vor fi obligaţi să renunţe la privilegii, a declarat premierul Emil Boc, care a apreciat că opţiunea pentru un Parlament redus va fi de peste 80%.

Boc: Referendumul iniţiat de preşedinte, soluţia prin care parlamentarii să primească o lecţie (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
"Referendumul este necesar, pentru că altfel parlamentarii nu vor renunţa niciodată la privilegii. Trebuie să vină românii să le dea o lecţie parlamentarilor şi să le spună că nu au nicio şansă şi că trebuie să îşi reducă privilegiile", a spus Boc, adăugând că de aici trebuie să înceapă "strânsul curelei".
El a explicat că numărul maxim de 300 parlamentari trebuie introdus în Constituţie, prin revizuirea acesteia, şi nu într-un proiect de lege, cum propune PNL, care poate fi modificat ulterior.
Premierul interimar a anunţat din nou că Guvernul se va reuni, vineri, în şedinţă, pentru a aproba actele normative care vor permite organizarea referendumului în secţiile în care se va vota şi pentru alegeri prezidenţiale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că a semnat decretul pentru organizarea referendumului pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 în 22 noiembrie, odată cu primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

