Boc s-a întâlnit la Parlament cu parlamentarii din comisiile de buget, pentru deblocarea lucrărilor

Premierul Emil Boc s-a întâlnit, sâmbătă, cu membrii PDL, UDMR şi UNPR din comisiile de buget-finanţe pentru a încerca deblocarea activităţii acestora, în condiţiile în care absenţa parlamentarilor Opoziţiei a dus la suspendarea lucrărilor.

Urmărește
9 afișări
Imaginea articolului Boc s-a întâlnit la Parlament cu parlamentarii din comisiile de buget, pentru deblocarea lucrărilor

Boc s-a întâlnit la Parlament cu parlamentarii din comisiile de buget, pentru deblocarea lucrărilor (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că întâlnirea a fost solicitată de premierul Emil Boc, la aceasta participând şi miniştrii care au de susţinut bugetele propriilor instituţii la dezbaterile asupra proiectului legii bugetului de stat pe 2011 din comisiile de buget-finanţe.

Potrivit surselor citate, liderul deputaţilor PDL a fost mustrat de premier pentru faptul că, deşi a fost modificat Regulamentul Camerei Deputaţilor şi mărită componenţa Comisiei de buget, puterea nu a asigurat majoritatea necesară desfăşurării şedinţei în care se discută bugetul de stat pentru anul 2011.

O posibilă soluţie identificată pentru evitarea blocajului determinat de absenţa parlamentarilor opoziţiei a fost întocmirea unui raport în orice condiţii şi trimiterea acestuia în plen, varianta ca bugetul să intre în plen fără raport fiind respinsă, întrucât dădea posibilitatea opoziţiei să susţină în plen toate amendamentele.

Puterea şi opoziţia sunt la paritate în comisiile de buget-finanţe, numărul parlamentarilor coaliţiei fiind egal cu cel al reprezentanţilor PSD şi PNL, respectiv 25 de senatori şi deputaţi.

Şedinţa comisiilor de buget din Parlament a fost reluată, în prezenţa deputaţilor şi senatorilor din toate grupurile parlamentare, de la bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici