Boc speră ca referendumul să fie validat
"Sper că vor fi suficienţi alegători pentru validarea referendumului. Va conta proporţia între «Da» şi «Nu» şi care va da un semnal extraordinar cu privire la ce vor românii. Să sperăm că referendumul va fi validat”, a declarat Boc, după ce a votat la secţia de votare nr. 2 de la Şcoala Generală nr. 10 din Cluj-Napoca, alături de soţia sa.
El a afirmat că a votat atât pentru Parlamentul European, cât şi pentru referendumul cu privire la votul uninominal.
„În privinţa alegerilor pentru PE, am dat un vot util, un vot care să conteze, care să reprezinte România în PE. În privinţa referendumului privind votul uninominal, am votat pentru dreptul cetăţeanului de a-şi alege direct parlamentarii, pentru dreptul cetăţeanului de a-şi controla parlamentarii, pentru schimbarea sistemului de vot, a actualului mod în care parlamentarii răspund doar în faţa şefilor de partide, nu în faţa cetăţenilor”, a spus liderul PD.
El speră ca, în urma introducerii votului uninominal, toţi parlamentarii să răspundă în faţa celor care îi desemnează, a cetăţenilor.
Referindu-se la faptul că liberalii nu au votat la referendum, Emil Boc a considerat că acest gest „este o formă de exprimare, o formă de respect, un punct de vedere privind dreptul cetăţeanului de a-şi alege în mod direct parlamentarii”.