Boc spune că Năstase ar trebui întrebat despre contractul cu Bechtel şi cel de privatizare a Petrom

Premierul Emil Boc consideră că fostul prim-ministru Adrian Năstase ar trebui să fie întrebat despre contractul cu firma Bechtel privind Autostrada Transilvania şi despre contractul de privatizare a Petrom, care a fost făcut "în detrimentul intereselor românilor şi al României".

Urmărește
7 afișări

Întrebat, sâmbătă, în timpul vizitei la şantierul de reabilitare a liniei de tramvai din municipiul Cluj-Napoca, de ce statul român plăteşte compania Bechtel pentru staţionarea utilajelor, Boc a răspuns că ar trebui întrebaţi alţii despre acest contract şi despre cel al Petrom, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Întrebaţi-i pe Adrian Năstase şi pe Miron Mitrea, care au semnat contractul cu Bechtel, şi în ce condiţii l-au încheiat. Să-i întrebaţi mai des şi despre contractul Petrom, să vedeţi unde sunt cele 99 la sută din rezervele de petrol ale ţării? La Petrom. Unde sunt 53 la sută din rezervele de gaz? La Petrom. Până când nu se pot modifica redevenţe? Până în 2014. Care sunt redevenţele în România în comparaţie cu alte părţi? Întrebaţi cum s-a putut face un asemenea contract în detrimentul intereselor românilor şi ale României. Acest lucru ar trebui întrebat mai des", a spus Boc.

Potrivit acestuia, "din nefericire, alţii care au făcut mari jafuri ale economiei naţionale sunt postaţi acum pe post de mari învăţători".

Proiectul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.

Lucrările la Autostrada Transilvania au fost întrerupte la începutul anului 2011, după ce compania americană Bechtel, constructorul autostrăzii, a iniţiat procedura de concediere colectivă a peste 700 de angajaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici