Prima pagină » Politic » Boc spune că nu are negocieri cu Orban

Boc spune că nu are negocieri cu Orban

Preşedintele PDL, Emil Boc, a respins, luni, speculaţiile conform cărora ar avea loc negocieri ale democrat-liberalilor cu Ludovic Orban, precizând că ceea ce s-a întâmplat în PNL "este o problemă internă" a acestui partid, care nu interesează PDL.
Boc spune că nu are negocieri cu Orban
23 iun. 2008, 14:39, Politic

Întrebat dacă există negocieri între PDL şi liberalul Ludovic Orban, exclus duminică de la şefia organizaţiei PNL Bucureşti, Emil Boc a răspuns: "Nu am avut nicio discuţie, nu l-am invitat. Punct".

"Nu am contactat şi nu am fost contactaţi de nimeni pe marginea acestui subiect. Este o problemă internă a PNL, care nu ne interesează", a ţinut să mai precizeze Emil Boc.

Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, duminică, la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente, că va prelua conducerea Consiliului de coordonare al PNL Bucureşti.

Ludovic Orban a declarat că, dacă Tăriceanu şi-a permis să anunţe doi liberali care să-l secondeze la conducerea PNL Bucureşti, probabil din punctul său de vedere decizia a fost luată şi el a fost eliminat din conducerea PNL la nivelul Bucureştiului.