Boc spune că un proiect de reorganizare administrativă a ţării a fost elaborat de Guvernul Năstase

Premierul Emil Boc a susţinut, miercuri, că un proiect privind reorganizarea administrativ-teritorială a României a fost elaborat în 2003 de Guvernul Adrian Năstase, dar acesta nu a fost pus în practică pentru că foştilor guvernanţi "le-a fost frică" să abordeze această temă.

Urmărește
21 afișări

Boc a declarat, în timpul vizitei pe varianta ocolitoare nord-est a Clujului, că "nimeni nu a avut curajul să pună degetul pe rană" şi să rezolve reorganizarea administrativ-teritorială care este absolut necesară pentru ca România să poată accesa bani europeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Din 2003 a fost un grup de lucru al lui Adrian Năstase şi al lui Ioan Rus care a pornit la regionalizare pe trei soluţii: păstrarea actualelor judeţe, a regiunilor de dezvoltare şi ridicarea lor la rang de judeţ sau multiplicarea numărului de judeţe. Sunt formule de lucru care se analizează. Nimeni nu are curajul să pună degetul pe rană. Năstase, Rus, Cozmâncă aveau la MAI din 2003 proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării. Probabil la toţi le-a fost frică să abordeze tema, pentru că este una grea din toate punctele de vedere, dar necesară ţării", a spus Boc.

El a precizat că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară pentru a aduce bani europeni, pentru a elimina birocraţia, pentru a aduce mai multe prerogative la primării, pentru a diminua costurile cu administraţia statului.

"Reorganizarea administrativ-teritorială este un lucru necesar dacă vrem să fim corecţi cu România şi românii. Nu facem asta, nu avem bani europeni după 2013", a afirmat Boc.

Potrivit premierului, este nevoie de coerenţă a politicii regionale pe mai multe judeţe, altfel România va pierde bani şi nici nu va putea să aducă bani europeni de afară.

"Sunt un susţinător al reorganizării administrativ-teritoriale. Acest lucru trebuie clădit politic, printr-o discuţie la nivelul coaliţiei şi al clasei politice", a adăugat Boc.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Londra, la o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri britanic, că o reorganizare administrativă s-ar putea face în România în acest an, pentru a diminua birocraţia şi a lăsa comunităţile să acţioneze în acord cu propriile decizii.

"Credem că în acest an vom fi capabili să avem o reorganizare administrativă pentru a diminua numărul autorităţilor locale, pentru a diminua birocraţia şi pentru a creşte autonomia oraşelor, satelor şi de a lăsa comunităţile să acţioneze în acord cu deciziile lor proprii decât să aibă o decizie centralizată", a spus şeful statului.

Luni dimineaţă, BPN al PDL a mandatat conducerea partidului să discute cu partenerii din coaliţie pentru elaborarea unui proiect de act normativ pentru reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, după cum a anunţat Gheorghe Flutur.

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că reorganizarea administrativ-teritorială este necesară pentru ca România să nu îşi submineze şansele de a atrage bani europeni, arătând că atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau consilii judeţene trebuie să fie preluate de primării.

Emil Boc a explicat că descentralizarea trebuie să se producă până la ultimul nivel, iar atribuţiile care ţin de servicii deconcentrate sau de consilii judeţene, în principal, să se ducă la nivelul primăriilor, pentru că "acolo este cetăţeanul mai aproape de administraţie".

Prim-ministrul a mai arătat că la nivelul noilor consilii judeţene vor rămâne politicile de dezvoltare regională, de absorbţie de fonduri europene, de distribuire de fonduri pentru investiţii, drumuri, mediu. "Actualele judeţe nu fac faţă provocărilor secolului actual pentru a aduce bani europeni şi de a avea politici coerente în ceea ce înseamnă investiţii care trebuie să se realizeze", a mai spus Boc, adăugând că, de exemplu, un drum începe dintr-un judeţ şi se continuă în alt judeţ.

Surse din partid susţin că intenţia conducerii PDL este ca Guvernul să definitiveze chiar în această săptămână proiectul privind reorganizarea administrativă a ţării.

Dacă legea va fi adoptată în varianta susţinută de Traian Băsescu şi de PDL, România va avea opt regiuni, care se vor numi tot "judeţe". Totodată, vor fi desfiinţate actualele consilii judeţene şi prefecturi, întrucât va exista doar o structură administrativă pe judeţ, au relatat sursele citate.

Propunerea legislativă, iniţiată la începutul anului 2010 de toţi parlamentarii UDMR, vizând modificarea şi completarea Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România a trecut tacit de Senat şi se află la Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege al UDMR privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare prevede înfiinţarea a şaisprezece regiuni de dezvoltare, printre care una în care sunt grupate judeţele Covasna - Harghita - Mureş, precum şi organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare. În proiect se menţionează că pe teritoriul României sunt constituite 16 regiuni şi cinci macroregiuni de dezvoltare, care nu sunt unităţi administrativ-teritoriale şi nu au personalitate juridică.

Cele 16 regiuni de dezvoltare sunt: Botoşani - Suceava, Bacău - Iaşi - Neamţ - Vaslui, Brăila - Buzău - Galaţi - Vrancea (macroregiunea I), Constanţa - Tulcea, Bucureşti, Călăraşi - Ialomiţa - Ilfov, Giurgiu - Teleorman, Dolj - Mehedinţi - Olt (macroregiunea II), Gorj - Vâlcea, Argeş - Dâmboviţa - Prahova (macroregiunea III), Arad - Caraş-Severin - Timişoara, Alba - Hunedoara, Sibiu - Braşov (macroregiunea IV) şi Covasna - Harghita - Mureş, Bistriţa-Năsăud - Cluj - Maramureş şi Bihor - Sălaj - Satu-Mare (macroregiunea V).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici