La sediul PDL s-au reunit, sâmbătă dimineaţă, mai mulţi reprezentanţi ai PDL printre care Raluca Turcan, Cristian Boureanu şi Anca Boagiu.
Fostul premier PDL a precizat că votul din 29 iulie este foarte important, iar PDL îl va susţine pe preşedinte.
Emil Boc, primar al oraşului Cluj, a spus că în campania pentru referendum partidul va trebui să explice românilor măsurile luate în timpul crizei.
Boc a mai spus că el este alături de preşedintele Băsescu la bine şi la rău.
El a criticat măsurile luate în Parlament, în această săptămână.
„Ce vina avea Avocatul Poporului?”, a spus Boc, referindu-se la faptul că Avocatul Poporului a fost revocat din funcţie prin votul Parlamentului.
Fostul premier a ţinut să sublinieze şi că legile electorale nu pot fi modificate prin odonanţe, pentru că ţin de drepturi democratice.