Boc: Tăriceanu îşi cumpără menţinerea la putere cu bani publici

Preşedintele PD, Emil Boc, îl acuză pe premierul Călin Popescu Tăriceanu că îşi cumpără menţinerea în funcţie cu bani publici, prin cumpărarea administraţiilor PSD, UDMR şi PNL, aprobând finanţarea exclusivă a acestora pentru şcoli sau alte lucrări de canalizare, conform unei HG.

Urmărește
3 afișări
Imaginea articolului Boc: Tăriceanu îşi cumpără menţinerea la putere cu bani publici

Boc îl acuză pe premierul Tăriceanu că îşi cumpără menţinerea la putere

"Am observat extrem de multe derapaje ale Cabinetului Tăriceanu, care se apropie tot mai mult de metodele guvernării PSD. Ne amintim de cea mai neagră perioadă de guvernare, pe care a avut-o PSD în perioada 2001-2004. Guvernul Tăriceanu repetă exact aceleaşi practici: îşi cumpără cu bani publici susţinerea pentru a se putea menţine în continuare la putere", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Emil Boc, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Liderul democrat a dat ca exemplu adoptarea unei Hotărâri de Guvern privind finanţarea şcolilor, fiind alocate sume de bani numai unităţilor de învăţământ din localităţi conduse de primari PNL, PSD şi UDMR.

"Este exact ce făcea PSD. Domnul Tăriceanu se menţine la putere cumpărând cu bani guvernamentali sprijinul PSD şi UDMR şi mulţumirea clientelei PNL, ignorând faptul că cetăţenii României nu sunt vinovaţi că într-un loc sau altul sunt primari de altă culoare politică decât PSD, PNL sau UDMR", a mai spus Emil Boc.

El a criticat şi decizia de înlocuire a unor prefecţi, aceasta fiind una "abuzivă, fără fundamentare legală".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici