Boc: Tăriceanu şi Geoană sunt legaţi de profunde interese economice

Preşedintele PDL, Emil Boc, consideră că "principiul guvernării PNL-PSD" este "guvernăm ca să prădăm, la suprafaţă ne certăm, iar pe din dos împărţim banii", şi susţine că preşedintele PSD, Mircea Geoană, şi liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, "sunt legaţi de profunde interese economice".

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Boc: Tăriceanu şi Geoană sunt legaţi de profunde interese economice

Boc: Tăriceanu şi Geoană sunt legaţi de profunde interese economice (Imagine: Mediafax Foto)

Emil Boc a adus ca argumente, vineri, într-o conferinţă de presă, înfiinţarea Companiei Energetice Naţionale (CEN), "afacerea Logan de 70.000 de euro", cei 600 de milioane de euro împărţiţi de Guvernul Tăriceanu la primării şi salariile de zeci de mii de euro ale şefilor de agenţii.

"Practic, aceşti indivizi, Tăriceanu şi Geoană, sunt legaţi de profunde interese economice, riscul fiind ca România să meargă, după 1 decembrie, cu o asemenea guvernare, care ar putea readuce România în topul celor mai corupte ţări din lume. Principiul guvernării PNL-PSD este «guvernăm ca să prădăm, la suprafaţă ne certăm, iar pe din dos împărţim bani»", a declarat Boc.

Acesta a afirmat că miza înfiinţării Companiei Energetice Naţionale (CEN) este numirea unor membri ai PNL şi PSD în consiliile de administraţie şi acordarea unor salarii de zeci de mii de euro.

Potrivit liderului PDL, în acest moment, "PNL şi PSD sunt complici în actul de guvernare şi se susţin reciproc, miza fiind banii, grupurile de interese şi plătirea, cu bani publici, a prietenilor politici".

"Acestea au fost singurele raţiuni pentru care cele două formaţiuni au rămas la putere: să îşi împartă banii publici, să se acorde salarii sfidătoare pentru bugetarii de lux şi să îşi rezolve interesele private şi de grup. Ultima dovadă este afacerea scandaloasă a Companiei Energetice Naţionale, impusă prin ordonanţă de urgenţă", a spus Boc.

Liderul PDL a mai declarat că proiectul CEN a primit aviz negativ de la CE şi de la CSAT, dar Guvernul le-a ignorat.

"Miza CEN este banul public, un profit de 800 de milioane de euro pe următorii patru ani. Miza o reprezintă modul în care membrii PNL şi PSD vor fi plasaţi în consilii de administraţie pe salarii de zeci de mii de euro pentru a mulge şi această companie", a adăugat Emil Boc.

Preşedintele PDL a afirmat că liderul PSD, Mircea Geoană, ameninţa cu moţiunea de cenzură când a fost lansată declaraţia de intenţie a Guvernului de a înfiinţa această companie, după care a acceptat proiectul.

"Ce s-a întâmplat peste noapte, de când CEN a fost înfiinţată? Mircea Geoană spune că e ok şi compania merge mai departe. Din nou trocul pe bani publici înte PNL şi PSD, înţelegerea cu privire la infiltrarea membrilor PSD în consilii de administraţie ale CEN şi plătirea lor cu zeci de mii de euro şi a întregului profit", a mai spus Boc.

Guvernul a decis, în luna octombrie, prin ordonanţă de urgenţă, înfiinţarea companiei energetice integrate. În nota de fundamentare a ordonanţei se arată că societatea va realiza, până în 2014, investiţii pentru retehnologizare de circa un miliard de euro şi de tip greenfield de aproximativ 1,4 miliarde de euro, având ca surse de finanţare fondurile obţinute din privatizări şi împrumuri.

Noua entitate va include activităţi de distribuţie, furnizare, mentenanţă şi producţie, şi va include companiile Electrica, Hidroelectrica, Complexul Energetic Turceni şi Complexul Energetic Rovinari.

Din totalul sumei de aproximativ un miliard de euro pentru retehnologizări, 600 milioane euro vor fi alocaţi celor două complexuri energetice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici