Boc: Sunt puţini anchetaţi de la PD pentru că au fost excluşi cei care făceau afaceri
Preşedintele PD, Emil Boc, a arătat că există o explicaţie logică la întrebarea “De ce sunt foarte puţini PD-işti anchetaţi de DNA sau aflaţi sub anchetă penală?”.
„Încă din 2002, PD a luat o decizie, sub semnătura preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, prin care cei care aveau afaceri şi erau implicaţi în politică au fost excluşi din partid”, a precizat Boc.
El a arătat că, în urma acelei decizii, democraţii au fost nevoiţi să opteze, fie pentru politică, fie pentru afaceri, „astfel că procesul de curăţenie internă a început de atunci". "Iar astăzi îi culegem roadele”, a spus Boc.
Liderul democrat a mai spus că „foarte-foarte puţini demnitari PD” sunt sub ancheta organelor penale, pentru că în PD s-au "separat apele încă din 2002”.