Ministrul Lucian Bode a avut joi la Berlin o întrevedere bilaterală cu Nancy Faeser, ministrul federal de interne al Germaniei.
Discuţiile au vizat aderarea României la spaţiul Schengen şi intensificarea acţiunilor comune la nivel european de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale pe Ruta Balcanică.
Lucian Bode spune că a arătat interesul României pentru dezvoltarea unor schimburi de expertiză cu autorităţile germane în ceea ce priveşte gestionarea frontierelor Schengen, precum şi faţă de posibilitatea de a beneficia de experienţa autorităţilor germane cu privire la gestionarea provocărilor migraţioniste în situaţii de criză, din perspectiva unui stat Schengen.
„I-am transmis aprecieri omoloagei mele pentru prezenţa experţilor germani în cadrul celor două vizite voluntare de evaluare Schengen, derulate recent în România, care au certificat nivelul ridicat de pregătire al României în vederea aderării. Profesionalismul experţilor din Germania a făcut posibilă reflectarea întocmai a acestui nivel ridicat de pregătire. Nu în ultimul rând, reamintind declaraţiile cancelarului federal Scholz de la Praga, omoloaga mea m-a asigurat că în perioada următoare va sprinjini
Acesta susţine că pentru România implicarea Germaniei în susţinerea aderării la spaţiul Schengen „contează enorm”.