Bode: Ungureanu va participa la lansarea candidaţilor PDL Sălaj. A fost invitat şi în alte judeţe
Deputatul PDL Lucian Bode a declarat, vineri, că Mihai Răzvan Ungureanu va participa săptămâna viitoare la lansarea candidaţilor PDL Sălaj pentru alegerile locale, menţionând totodată că fostul premier a fost invitat la evenimente similare ale PDL din alte judeţe.

Mihai Razvan Ungureanu (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)
Fostul ministru al Economiei în Cabinetul Ungureanu a precizat că lansarea candidaţilor PDL Sălaj pentru alegerile locale va avea loc, miercuri, la Zalău şi că la eveniment este invitat Mihai Răzvan Ungureanu.
"Miercuri, la ora 17.00, la Zalău, va avea loc lansarea candidaţilor PDL Sălaj. La acest eveniment am onoarea şi plăcerea să fie prezent domnul Mihai Răzvan Ungureanu. Domnia sa mi-a promis acest lucru încă din perioada în care eram membru al Cabinetului său", a declarat, pentru MEDIAFAX, Lucian Bode, liderul PDL Sălaj.
El a arătat că Ungureanu este invitat şi la alte evenimente similare ale PDL, după cum a fost invitat şi la lansarea candidaţilor PDL la nivel naţional, eveniment care a avut loc duminică la Sala Polivalentă din Bucureşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Bode a mai spus că, din câte ştie, Ungureanu a fost invitat la lansările candidaţilor PDL din judeţele Maramureş, Bacău, Călăraşi.
"Domnul Mihai Răzvan Ungureanu, chiar dacă nu este membru PDL, este un om politic iubit şi respectat la nivel naţional", a mai declarat Bode.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

