”Nu este problema unui da sau nu referitor la respingere… Există îndoieli serioase în România că nominalizarea a fost făcută legitim de către Guvernul interimar actual. Este ceva care trebuie rezolvat în România”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mina Andreeva, într-o conferinţă de presă.
Ursula von der Leyen, preşedintele-ales al Comisiei Europene, a primit marţi după-amiază scrisoarea Guvernului Viorica Dăncilă cu noua propunere pentru postul de comisar european, a declarat un oficial UE, precizând că sunt cunoscute disensiunile de la Bucureşti, dar că procedura este urgentă. „Preşedintele-ales (al CE, Ursula von der Leyen -n.red.) a primit o scrisoare în această după-amiază. Înţelegem că noua propunere transmisă de actualul Guvern în exerciţiu nu este, în mod evident, susţinută de preşedintele României. Ţinând cont de provocările şi de oportunităţile care urmează, este în interesul nostru comun ca Europa să meargă înainte fără nicio întârziere”, a declarat un reprezentant al noii echipe a Comisiei Europene. „Oricare va fi noul candidat român, el sau ea trebuie să fie acceptabil de către preşedintele-ales şi trebuie să reuşească să obţină susţinerea necesară în Parlamentul European. Europa trebuie să meargă înainte”, a precizat oficialul UE.
Premierul în exerciţiu Viorica Dăncilă a confirmat că Victor Negrescu este propunerea Guvernului pentru funcţia de comisar european, precizând că scrisoarea către Bruxelles urma să fie trimisă marţi.
În schimb, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că premierul demis nu are nicio legitimitate să propună un candidat pentru funcţia de comisar european. Klaus Iohannis i-a cerut Vioricăi Dăncilă să înceteze orice demers legat de nominalizarea unui candidat pentru această poziţie.
Preşedintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat că îi susţine în mod formal pe candidaţii noi propuşi de Franţa şi Ungaria pentru funcţiile de comisari europeni. Administraţia Emmanuel Macron l-a propus pe Thierry Breton ca reprezentant în Comisia Europeană, după ce prima propunere a Parisului, Sylvie Goulard, a fost respinsă de Parlamentul European. La rândul său, Ungaria l-a propus pe Oliver Varhelyi după respingerea lui Laszlo Trocsanyi în Parlamentul UE.
Guvernul Viorica Dăncilă îl desemnase pe Dan Nica pentru postul de comisar european, după respingerea Rovanei Plumb de către Parlamentul UE. Propunerea numirii lui Dan Nica în funcţia de comisar UE nu a fost acceptată formal. În contextul amânării Brexit, Marea Britanie trebuie să nominalizeze un reprezentant în Comisia Europeană.
Dăncilă: Victor Negrescu este ”un profesionist desăvârşit”