Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici”

Publicat: 22 01. 2025, 22:25
Actualizat: 22 01. 2025, 22:27

Preşedintele camerei superioare a Parlamentului a explicat la B1 TV că măsura face parte dintr-un plan mai larg de eficientizare a cheltuielilor publice.

„Nu putem cere altora să facă economii dacă nu ne facem ordine în propria instituţie”, a subliniat Bolojan, adăugând că angajaţii competenţi nu ar trebui să se teamă de concursurile de evaluare care vor urma.

Anunţul restructurării a stârnit proteste în rândul personalului Senatului. Cu toate acestea, preşedintele instituţiei consideră că păstrarea unor posturi nejustificate ar reprezenta o lipsă de respect faţă de contribuabilii români.

Decizia de reorganizare a fost luată de Biroul Permanent al Senatului şi urmează să fie supusă votului în plen.