Boloni nu mai candidează la primăria Târgu-Mureş

Fostul mare internaţional Ladislau Boloni nu va mai candida la Primăria Târgu-Mureş, acordul său iniţial fiind dat Partidului Civic Maghiar doar în ideea în care ar fi fost candidatul comun al PCM şi UDMR.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Boloni nu mai candidează la primăria Târgu-Mureş

Boloni nu mai candidează la primăria Târgu-Mureş

Într-o scrisoare trimisă sâmbătă, Boloni îi îndeamnă pe locuitorii din Târgu-Mureş să se unească în ideea care a stat la baza acordului său de principiu, adică sprijinirea unui candidat comun al comunităţii maghiare.

"Subliniez că am fost de acord numai şi numai în scopul coagulării forţelor celor două organizaţii pentru a susţine un candidat comun. După vreo două zile am aflat că între timp UDMR i-a desemnat pe cei cu care vrea să candideze în alegerile locale. Consider că echipa Borbely Laszlo şi Csegzi Sandor este o echipă foarte bună şi are un căpitan excelent. Analizând noua situaţie este normal şi logic să nu mai accept candidatura propusă de PCM, candidatură al cărui scop era unirea forţelor UDMR-PCM”, se arată în scrisoare, care continuă arătând că „Târgu Mureşul trebuie să fie conştient de faptul că sprijinirea echipei Borbely-Csegzi nu înseamnă neapărat susţinerea UDMR-ului, ci reprezentarea interesului municipiului nostru”.

Preşedintele Partidului Civic Maghiar, Szasz Jeno, declara, în urmă cu o săptămână, că a vorbit cu Ladislau Boloni şi acesta este interesat să candideze la Primăria Târgu-Mureş dacă este susţinut şi de PCM şi de UDMR.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici