„Chiar dacă există, probabil şi în Lituania şi în alte ţări declaraţii mai pitoreşti ale politicienilor, eu nu cred că declaraţiile politicienilor sunt cele mai importante, ci ceea ce performează ţara respectivă”, a spus Laszlo Borbely.
Potrivit acestuia, în cazul unei vizite de stat, la un asemenea nivel, „nu e locul unor declaraţii care intră, în mod clar, în sfera politicii interne din România, a luptei interne”, ceea ce nu face decât să inflameze această stare din ultimele luni de zile.
Laszlo Borbely a mai arătat că Lituania şi România sunt două ţări din Uniunea Europeană, fiecare cu problemele ei.
„Eu cred că a excedat puţin acelor cutume prin care un şef de stat vine în altă ţară din UE şi poate să îşi exprime un punct de vedere, dar este puţin surprinzător, într-adevăr”, a mai comentat Borbely.