- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Borbely: "Nu există furtună care să ne împrăştie pe noi de aici"
Vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo, a declarat, sâmbătă, la statuia secuilor martiri din Târgu Mureş, în faţa a circa 5.000 de oameni strânşi să comemoreze Revoluţia maghiară de la 1848, că "nu există furtună care să-i împrăştie pe maghiari" de aici.
Borbely: "Nu există furtună care să ne împrăştie pe noi de aici" (Imagine: Mediafax Foto)
"Nu există furtună care să ne împrăştie pe noi de aici. Nu există furtună care să ne alunge din Târgu Mureş. Pentru că suntem acasă şi azi, pe furtună, aşa cum zice cântecul lui Kossuth, fiecare picătură a acestei ploi (în timpul rostirii discursului, a început să plouă, apoi a apărut din nou soarele - n.r.) să fie o binecuvântare pentru Târgu Mureş şi târgu-mureşeni. 1848 are mai multe mesaje pentru noi: eroism, capacitate de unitate, despre faptul că viitorul aparţine naţiunilor capabile de construcţie”, a spus Borbely.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
Vicepreşedintele executiv al UDMR a afirmat că strămoşii au lăsat "porunca de construcţie”, iar viitorul aparţine naţiunilor capabile de construcţie.
El a arătat că maghiarii din Transilvania pot sărbători liberi, "cu capul ridicat şi mândri” această sărbătoare a maghiarilor de pretutindeni, pentru că au luptat pentru aceasta, în ultimii ani.
"Strămoşii ne-au lăsat multe, limba, cultura, pământuri, case, păduri, dar mai ales unitatea, porunca de construcţie. Trebuie să fim uniţi, dar nu numai în timpul sărbătorilor, ci în toate zilele, pentru că aici, în Târgu Mureş, trebuie să începem din nou să construim, să muncim aşa cum a făcut Bernady (Bernady Gyorgy a fost cel mai important primar maghiar al Târgu Mureşului, n.r.)”, a spus Borbely.
Liderul Uniunii a adăugat că oamenii trebuie să înveţe "din episodul martie 1990" – când a avut loc o confruntare interetnică între maghiari şi români la Târgu Mureş - că trebuie să lucreze împreună, ambele etnii, pentru ca acel eveniment să aparţină trecutului.
"În Târgu Mureş să avem o viaţă comună, să ne stimăm reciproc. În 1848 am fost europeni, am avut curajul să arborăm pe steagul nostru libertatea. Noi n-am plecat, numai graniţele s-au mişcat deasupra noastră. Apare şi soarele deasupra noastră. Am supravieţuit, suntem aici, suntem acasă şi totul depinde de noi. Avem ocazia, posibilitatea, să fim constructori ai viitorului, naţiunea a rămas în Bazinul Carpatic, pentru că în momentele mari ale istoriei a privit înainte şi a luptat. Acum trebuie să muncim pentru viitorul nostru”, a conchis Borbely.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO