Borbely speră să câştige Primăria Târgu Mureş din primul tur
Conducerea UDMR a lansat, joi, candidatul Uniunii la funcţia de primar al Târgu Mureşului, în persoana ministrului Dezvoltării, Laszlo Borbely, care şi-exprimat speranţa că va câştiga Primăria din primul tur.

Borbely speră să câştige Primăria Târgu Mureş din primul tur (Imagine: Mediafax Foto)
Borbely a declarat, în cadrul conferinţei de presă, că speră să câştige Primăria în 1 iunie, cu sprijinul locuitorilor din Târgu Mureş.
Ministrul şi-a lansat campania sub sloganul "Inimile noastre bat la Târgu Mureş", spunând că inima lui şi inimile locuitorilor din Târgu Mureş trebuie să bată împreună pentru oraş.
Întrebat dacă crede că va câştiga Primăria din primul tur, el a răspuns "de ce nu?", arătând că este o fire optimistă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"De ce nu? Mă bazez pe înţelegerea oamenilor din Târgu Mureş, evident vom discuta atunci, la vremea respectivă. Eu sunt o fire optimistă şi vreau să aduc mai mult calm târgumureşenilor, mai puţine certuri, un parteneriat real între instituţii, pentru că nu se poate să conduci un oraş tot timpul arătând cu degetul la alţii, tot timpul explicându-ţi neputinţa prin vina altora. (..). Optimismul nu e suficient, dar e necesar. Îţi trebuie profesionalism şi o putere de muncă şi cred că am demonstrat în aceşti ani şi ca ministru şi în funcţiile pe care le-am avut că sunt un om serios. Ştiu cum, pot şi am puterea să o fac", a spus Borbely.
El a criticat conducerea actuală a oraşului, arătând că s-a făcut "foarte puţin, prea puţin pentru Târgu Mureş" şi că el vrea să ajute la dezvoltarea oraşului.
Potrivit lui Borbely, oraşul Târgu Mureş se află printre ultimele locuri la absorbţia de fonduri europene şi îi lipseşte şi o centură ocolitoare, lucru care face ca traficul să fie "sufocat".
El a vorbit şi de necesitatea unor proiecte legate de Cetatea din Târgu Mureş, de sport, de Platoul Corneşti şi de amenajarea în scop turistic a malului râului Mureş.
"În această muncă cer sprijinul tuturor târgumureşenilor", a spus ministrul, care a insistat că vrea să reprezinte interesele maghiarilor şi românilor deopotrivă. El a adăugat că se bazează şi pe sprijinul civicilor maghiari, cu care se va întâlni cel târziu săptămâna viitoare. Borbely a afirmat că a făcut un prim pas în această direcţie, participând la manifestările comemorative ale acestora din 15 martie de la statuia lui Petofi, precizând că reprezentanţii Partidului Civic Maghiar au fost deschişi la ideea unor discuţii, cerând însă un răgaz pe perioada alegerilor structurilor interne ale partidului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

