Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marţi, 23 august 2022, o serie de decrete de decorare, informează Administraţia Prezidenţială.
Astfel, în semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută la promovarea imaginii, cercetării şi culturii româneşti în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Preşedintele României a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria F – „Promovarea culturii”, Mihaelei Roxana Niţe soprană, profesor de pian, Oanei Stanciu, artist vizual şi Florinei Stoica, economist, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria H – „Cercetarea ştiinţifică”, Aurorei Constantin, profesor universitar doctor, Şcoala de Informatică, Universitatea din Edinburgh, lui Ştefan Dascălu, cercetător în imunologie şi epidemiologie teoretică, Universitatea Oxford, şi Deliei Dimitriu, doctor, profesor cercetător, Universitatea Metropolitană Manchester.
De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuţia importantă avută la consolidarea şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, în plan ştiinţific şi medical, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler Alinei Chefani, medic, cercetător patolog, Institutul de Cancer Poundbury din Dorchester, şi lui Gabriel Corneliu Oniscu, medic, director, Centrul de Transplant din Edinburgh.
Totodată, în semn de apreciere pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului, în calitate de voluntari, pentru contribuţia importantă avută la promovarea imaginii ţării noastre în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, preşedintele României a conferit Ordinul „Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social” în grad de Cavaler doctorului Elisabeth Pop, ofiţer principal de politici de integrare socială, participare civică şi democratică, Primăria Londrei, Cameliei-Luisa Popa , specialist în relaţii cu publicul şi Andreei-Lizica Salvage, jurnalist, asistent social.