Boureanu şi Ştefan au propus Convenţie Naţională a PDL în 23 iunie

Publicat: 19 06. 2012, 11:36
Actualizat: 07 04. 2020, 23:01

Conform surselor citate, după ce s-a aprobat, prin vot, convocarea Convenţiei Naţionale Extraordinare, Cristian Boureanu şi Gheorghe Ştefan, zis, Pinalti, au propus ca aceasta să fie organizată în 23 iunie, adică peste cinci zile.

La ora transmiterii acestei ştiri, CNC discută această propunere.

Preşedintele demisionar al PDL Emil Boc a declarat, marţi, întrebat despre posibilitatea devansării Convenţiei că el va prezenta în şedinţa CNC propunerea ca în 30 iunie să aibă loc Convenţia Extraordinară a partidului, arătând că dacă vor apărea şi alte propuneri se va tranşa prin vot.

„Eu voi prezenta propunerile pe care Biroul Permanent Naţional şi Colegiul Director le-au făcut, propunerile cu care intrăm în CNC (Consiliul Naţional de Coordonare – n.r.) sunt Convenţie Naţională în 30 iunie, 1.450 de participanţi şi o comisie formată din nouă persoane pentru organizarea şi pregătirea Convenţiei. Potrivit Statutului, dacă în CNC vor apărea alte propuneri este posibil, se vor discuta şi tranşa prin vot”, a precizat Emil Boc, întrebat cum vede posibilitatea devansării Convenţiei Naţionale.

CNC al PDL a aprobat, marţi, organizarea Convenţiei Naţionale Extraordinare pentru alegerea noii conduceri a partidului, urmând să fie stabilită data la care aceasta să aibă loc, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din partid.

Conform surselor citate, votul a avut loc la scurt timp după începerea şedinţei Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al PDL.

Astfel, CNC a aprobat convocarea Convenţiei Naţionale Extraordinare, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar şase abţineri, au precizat aceleaşi surse.

CNC urmează să stabilească data la care va fi organizată Convenţia.