BPJ al PSD Iaşi îl va susţine pe Gheorghe Nichita pentru un nou mandat la Primăria Iaşi

Biroul Permanent Judeţean al PSD Iaşi a decis, joi, să-l susţină pe actualul primar al municipiului, Gheorghe Nichita, pentru un nou mandat la primăria Iaşiului, desemnarea candidatului comun al USL urmând să se facă în vară, în baza unor sondaje de opinie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

Gheorghe Nichita, primar al Iaşiului şi, totodată, liderul filialei ieşene a PSD, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că BPJ al PSD Iaşi a decis să susţină candidatura sa la Primăria Iaşiului, alegerea candidatului ce va fi susţinut de USL urmând să se facă în baza unor sondaje de opinie.

"Colegii mei din PSD au decis că avem nevoie de continuitate la Primărie, pentru proiectele deja implementate, în curs de implementare sau în stadiul de finalizare. Voi respecta decizia lor, dar mă voi supune şi regulilor din USL, urmând să realizăm un sondaj de opinie pentru desemnarea candidatului comun al alianţei", a declarat Gheorghe Nichita, preşedinte al PSD Iaşi.

Social-democraţii ieşeni au stabilit un calendar pentru selecţia internă a candidaţilor pentru primărie şi Consiliul Judeţean, joi fiind ultima zi în care membrii filialei s-au putut înscrie în competiţie.

Dacă la Primăria Iaşiului Nichita a fost singurul pretendent, la şefia Consiliului Judeţean s-au înscris în cursă trei social-democraţi: senatorul Florin Constantinescu, fostul prefect al judeţului Victorel Lupu şi consilierul judeţean Cătălin Bulgariu.

Potrivit calendarului stabilit de PSD Iaşi, candidaţii pentru şefia CJ îşi vor face campanie electorală în interiorul partidului timp de o lună şi jumătate, iar pe 9 iunie organizaţia va decide numele celui care va fi propus în cadrul USL.

Ulterior, candidaţii nominalizaţi la primărie şi CJ vor intra în competiţie cu reprezentanţii susţinuţi de PNL şi PC, alegerea candidaţilor USL urmând să se facă în baza unor sondaje de opinie.

La primărie, PC Iaşi a anunţat încă din luna ianuarie susţinerea candidaturii deputatului Tudor Ciuhodaru.

Liderul ieşean al PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a precizat în mai multe rânduri că ia în calcul o posibilă candidatură la preşedinţia Consiliului Judeţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici