BPJ al PSD Iaşi îl va susţine pe Gheorghe Nichita pentru un nou mandat la Primăria Iaşi

Publicat: 21 04. 2011, 17:03
Actualizat: 06 11. 2012, 14:08

Gheorghe Nichita, primar al Iaşiului şi, totodată, liderul filialei ieşene a PSD, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că BPJ al PSD Iaşi a decis să susţină candidatura sa la Primăria Iaşiului, alegerea candidatului ce va fi susţinut de USL urmând să se facă în baza unor sondaje de opinie.

„Colegii mei din PSD au decis că avem nevoie de continuitate la Primărie, pentru proiectele deja implementate, în curs de implementare sau în stadiul de finalizare. Voi respecta decizia lor, dar mă voi supune şi regulilor din USL, urmând să realizăm un sondaj de opinie pentru desemnarea candidatului comun al alianţei”, a declarat Gheorghe Nichita, preşedinte al PSD Iaşi.

Social-democraţii ieşeni au stabilit un calendar pentru selecţia internă a candidaţilor pentru primărie şi Consiliul Judeţean, joi fiind ultima zi în care membrii filialei s-au putut înscrie în competiţie.

Dacă la Primăria Iaşiului Nichita a fost singurul pretendent, la şefia Consiliului Judeţean s-au înscris în cursă trei social-democraţi: senatorul Florin Constantinescu, fostul prefect al judeţului Victorel Lupu şi consilierul judeţean Cătălin Bulgariu.

Potrivit calendarului stabilit de PSD Iaşi, candidaţii pentru şefia CJ îşi vor face campanie electorală în interiorul partidului timp de o lună şi jumătate, iar pe 9 iunie organizaţia va decide numele celui care va fi propus în cadrul USL.

Ulterior, candidaţii nominalizaţi la primărie şi CJ vor intra în competiţie cu reprezentanţii susţinuţi de PNL şi PC, alegerea candidaţilor USL urmând să se facă în baza unor sondaje de opinie.

La primărie, PC Iaşi a anunţat încă din luna ianuarie susţinerea candidaturii deputatului Tudor Ciuhodaru.

Liderul ieşean al PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a precizat în mai multe rânduri că ia în calcul o posibilă candidatură la preşedinţia Consiliului Judeţean.