BPN al PDL a decis că Maria Stavrositu este preşedintele organizaţiei municipale PDL Constanţa

Deputatul Maria Stavrositu este preşedintele organizaţiei municipale a PDL Constanţa, după ce BPN al PDL a decis luni, să invalideze hotărârea Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii din partid de anulare a alegerilor la organizaţia municipală din vara anului trecut.

Urmărește
19 afișări

"Biroul Permanent Naţional al PDL a luat astăzi decizia ca deputatul Maria Stavrositu să rămână preşedinte al Organizaţiei Municipale a PDL Constanţa. BPN a infirmat astfel hotărârea Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii de a anula alegerile în filiala constănţeană din data de 5 iunie 2010, după ce deputatul a formulat o contestaţie la Consiliul Naţional de Coordonare de la sfârşitul săptămânii trecute. Prin decizia de astăzi, BPN a reparat nedreptatea ce s-a făcut Organizaţiei Municipale a PDL şi a limpezit situaţia privind conducerea acesteia. De astăzi, lucrurile au reintrat în normal iar Organizaţia Municipală a PDL are o conducere legitimă, reconfirmată de Biroul Permanent Naţional", se arată în comunicatul transmis luni de Maria Stavrositu.

Liderul organizaţiei municipale a PDL Constanţa de dinaintea alegerilor din iunie 2010, Florian Constantin, a prezentat în luna ianuarie, un document din partea Comisiei Naţionale pentru Statut, Etică şi Ligitii a PDL care susţinea că alegerile la organizaţia municipală Constanţa din 5 iunie 2010, prin care a fost desemnată în funcţia de preşedinte Maria Stavrositu nu au fost statutare.

Potrivit documentului semnat de Marian Jean Marinescu, preşedintele Comisiei Naţionale pentru Statut, Etică şi Ligitii, şi datat 9 august 2010, reuniunea Consiliului de Coordonare Local din data de 5 iunie 2010 prin care a fost aleasă o nouă conducere la organizaţia municipală a PDL Constanţa nu este statutară.

"Convocarea reuniunii pentru alegerea CCL Constanţa s-a făcut fără a preciza un termen pentru depunerea candidaturilor. Decizia de convocare nu cuprinde numărul de delegaţi precum şi distribuirea lor pe organizaţii secţii de votare, rezultând o participare nereprezentativă a membrilor PDL la întrunire (organizaţii de secţii de votare fără reprezentanţi sau cu un număr prea mare de reprezentanţi)", se arată în documentul Comisiei Naţionale pentru Statut, Etică şi Ligitii.

Maria Stavrositu a fost aleasă la începutul lunii iunie 2010 în funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa. Alegerile respective au fost contestate de către organizaţia judeţeană, iar scandalul a atins cote maxime la sfârşitul lunii iulie 2010 atunci când Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa, întrunit pentru validarea sau invalidarea conducerii municipale, a fost împărţit între cele două tabere din partid, au existat două comisii de numărare şi validare a voturilor, care au dat rezultate contradictorii. În luna august, Comisia Naţională de Etică, Statut şi Litigii a PDL a decis să se revină la situaţia dinainte de alegerile din iunie 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici