Brădişteanu: Constantin Nicolescu este conştient, dar are dificultăţi în a pronunţa cuvintele

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial vineri, 28 ianuarie, la ora 00.19)

Urmărește
4 afișări

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este conştient, dar are dificultăţi în a pronunţa cuvintele, iar examenul neurologic va arăta dacă a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, joi seară, Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca.

Brădişteanu a spus că starea lui Constantin Nicolescu este gravă, iar până nu sunt făcute toate analizele necesare nu poate fi pusă în discuţie o intervenţie chirurgicală. El a precizat că arterele care hrănesc inima au stenoze de peste 90 la sută, precum şi "stenoze dinamice".

Profesorul Brădişteanu a mai spus că preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş se exprimă cu greutate, având o tulburare de vorbire. El a precizat că Nicolescu spune că vorbeşte mai bine decât atunci când a plecat de la Piteşti.

Brădişteanu a adăugat că examenul neurologic va stabili dacă Nicolescu a suferit un accident vascular cerebral sau un spasm şi cât de extins a fost acesta.

"Sper să evoluze bine, aşteptăm să elucidăm starea cerebrală", a precizat Brădişteanu.

Profesorul Şerban Brădişteanu a mai spus că în noaptea de joi spre vineri echipa medical nu va mai face alte investigaţii, ci doar îl va stabiliza pe Nicolescu, urmând ca vineri să fie supus şi altor investigaţii cardiologice şi neurologice.

"Va trebui, în principiu, operat. Sper că îl vom stabiliza", a arătat Brădişteanu.

El a precizat că în cazul lui Nicolescu este vorba de o boală de metabolism, dar este foarte probabil ca şi stresul să fi declanşat puseul acut.

Întrebat dacă Nicolescu va putea fi tratat în sistemul penitenciar, Brădişteau a răspuns că acest lucru va fi posibil după ce preşedintele CJ Argeş va fi stabilizat.

"Bolnavul se prezintă instabil hemodinaic, posibil în urma unui puseu hipertensiv sau accident cerebral minor. Urmează ca evoluţia clinică şi investigaţiile medicale să stabilească diagnosticul de atitudine. În acelaşi timp, pe fondul unei cardiopatii aterosclerotice cronice, cu stenoze vasculare de circa 95% , a prezentat un posibil spasm coronarian cu modificări ECG dinamice. Nu sunt semne de infarct miocardic acut. După coronarografie, pacientul este internat în serviciul ATI cu tratament medical complex", se arată într-un comunicat de presă transmis joi noapte de purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, care a făcut un atac de cord, joi seară, la scurt timp după ce Tribunalul Argeş a decis arestarea sa preventivă, a fost adus la Spitalul Floreasca din Capitală.

Constantin Nicolescu a fost transportat cu o ambulanţă de la Spitalul Judeţean din Piteşti, unde i s-au făcut primele investigaţii, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală. Ambulanţa a ajuns la Spitalul Floreasca în jurul orei 21.30, preşedintele CJ Argeş fiind scos pe targă şi preluat de un echipaj medical.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Argeş, Gabriel Popa, a declarat că Nicolescu a fost trimis cu o ambulanţă, în jurul orei 20.20, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru investigaţii suplimentare.

(Serviciul FOTO al agenţiei MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici