„Biroul Politic al Organizaţiei Sectorului 1 al PDL Bucureşti, întrunit în şedinţă în ziua de 21 martie, a decis cu 36 voturi «pentru» şi o abţinere, susţinerea candidaturii lui Emil Boc, la preşedinţia Partidului Democrat Liberal. Biroul Permanent al Organizaţiei Sectorului 1 a luat act de decizia Biroului Permanent Naţional şi a amânat analiza activităţii politice şi a situaţiei deputatului Bogdan Cantaragiu, pentru ziua de 18 mai, dată ulterioară Convenţiei Naţionale a PDL”, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
Candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PDL îşi vor putea depune moţiunile până la data de 12 aprilie. Convenţia Naţională a PDL va avea loc în data de 14 mai.
Organizaţia PDL Bucureşti, condusă de Elena Udrea, a decis susţinerea lui Emil Boc la şefia partidului. De altfel, Udrea a semnat pentru susţinerea lui Boc. De asemenea, în favoarea lui Emil Boc s-au pronunţat prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Între susţinătorii candidaturii lui Emil Boc se mai află liderul PDL Cluj, liderul PDL Sălaj, liderul PDL Mehedinţi, liderul PDL Covasna. De asemenea, conform lui Cezar Preda, şi vicepreşedintele PDL Ioan Oltean, aflat iniţial între susţinătorii lui Vasile Blaga, ar fi zis că merge cu Emil Boc. Boc mai este susţinut şi de Gheorghe Flutur.