Antonio Guterres a discutat cu ministrul rus al Apărării despre activităţi umanitare în Ucraina

Publicat: 05 03. 2022, 02:30
Actualizat: 05 03. 2022, 03:15

Serghei Şoigu i-a transmis lui Antonio Guterres, în conversaţia prin telefon, că armata rusă a creat coridoare sigure pentru evacuarea civililor din zonele beligerante, dar a acuzat „naţionaliştii” ucraineni că împiedică plecarea civililor, conform Ministerului Apărării de la Moscova, citat de Associated Press.

Serghei Şoigu a acuzat că „forţe naţionaliste şi neonaziste, inclusiv mercenari străini, folosesc civilii ca scuturi umane”, dar acuzaţiile nu pot fi confirmate din surse independente.

Antonio Guterres i-a mulţumit lui Serghei Şoigu pentru facilitarea evacuării personalului ONU din zonele în care au loc confruntări militare, a precizat Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenţia Interfax. „Secretarul general ONU a cerut intensificarea interacţiunilor între instituţiile relevante ale Naţiunilor Unite şi Ministerul rus al Apărării în abordarea problemelor umanitare. Serghei Şoigu a susţinut solicitarea domnului Guterres”, a subliniat Ministerul Apărării de la Moscova.

Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au ajuns, joi seară, în cursul negocierilor desfăşurate în Belarus, la un acord asupra creării de coridoare umanitare, posibil printr-un armistiţiu temporar, iar negocierile urmează să continue în a treia rundă.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis vineri cancelarului german, Olaf Scholz, că urmează o nouă rundă de negocieri cu Kievul. „Cancelarul Olaf Scholz a discutat telefonic, vinerea aceasta, cu preşedintele rus, Vladimir Putin. În conversaţia de aproximativ o oră, cei doi lideri au făcut un schimb de puncte de vedere pe subiecte de dispută. Cancelarul s-a declarat preocupat în legătură cu informaţiile şi imaginile grave care vin de zile întregi din Ucraina. A cerut Rusiei să oprească imediat operaţiunile militare şi să permită accesul organizaţiilor umanitare. Preşedintele Putin l-a informat pe cancelar că Rusia şi Ucraina au programat pentru acest sfârşit de săptămână a treia rundă de negocieri. Putin şi Scholz au stabilit să aibă noi discuţii”, a comunicat Guvernul de la Berlin.