Potrivit unui comunicat MAE remis agenţiei MEDIAFAX, secretarul de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Mihai Gheorghiu, efectuează o vizită de lucru în Italia în perioada 19-22 noiembrie. Vizita se înscrie în demersurile iniţiate de MAE ca urmare a Planului de măsuri cu privire la gestionarea situaţiei create în urma aplicării de către Italia a decretelor de expulzare a cetăţenilor străini, aprobat de către Guvern la 5 noiembrie.
În perioada imediat următoare, viceministrul afacerilor externe al Republicii Italiene va participa, la Bucureşti, la prima şedinţă a grupului de lucru, în cadrul căreia va fi elaborată agenda comună.
Totodată, cei doi oficiali au discutat despre agenda politică bilaterală, fiind reafirmată voinţa comună de gestionare a relaţiilor dintre cele două state, informează MAE.
În context, viceministrul afacerilor externe al Italiei şi-a exprimat aprecierea pentru recentul pachet de măsuri iniţiat şi adoptat de autorităţile de la Bucureşti privind situaţia românilor din Italia.