- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (26.11.2014, 13:02)
- Iuliana Enache
Bronislaw Komorovski îl felicită pe Klaus Iohannis şi îl invită să facă o vizită în Polonia
Şeful statului polonez, Bronislaw Komorowski, l-a felicitat pe preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, pentru câştigarea alegerilor din România şi l-a invitat să facă o vizită în Polonia.

Bronislaw Komorovski îl felicită pe Klaus Iohannis şi îl invită să facă o vizită în Polonia (Imagine: Radu Ştefan/Mediafax Foto)
"Vă felicit călduros pentru victoria în alegerile prezidenţiale", afirmă mesajul de felicitare, care i-a fost trimis lui Iohannis la 20 noiembrie şi a fost publicat marţi pe site-ul Ambasadei Poloniei la Bucureşti.
"Polonia şi România sunt legate nu numai de o istorie şi de o prietenie de secole, dar şi de provocări comune atât în imediata noastră vecinătate, cât şi la nivel global. Parteneriatul Strategic dintre ţările noastre constituie o platformă ideală pentru adâncirea cooperării bilaterale şi la nivelul forumurilor internaţionale, printre altele în cadrul Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice", afirmă preşedintele polonez.
Cu această ocazie, Komorowski l-a invitat pe preşedintele ales al României într-o vizită la Varşovia. "O întâlnire personală ar fi o ocazie perfectă pentru a discuta problemele curente şi perspectivele dezvoltării contactelor bilaterale. Profitând de ocazie, aş dori să vă invit să faceţi o vizită la Varşovia în viitorul apropiat", afirmă Komorowski.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 09:38
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 09:37