Rovana Plumb, confundată cu predecesoarea sa Sulfina Barbu
Ovidiu Silaghi răspundea la întrebarea unui jurnalist despre avizul de mediu al drumului Transalpina, când a spus că a avut discuţii cu ministrul Mediului, „cu Sulfina Barbu”, despre această problemă.
„Nu sunt mari probleme, deja discuţia am avut-o cu ministrul Mediului şi problema va fi rezolvată. Cu Sulfina Barbu, întâmplător stă lângă mine la şedinţele de Guvern, aşa că avem timp să dezbatem problemele cu care ne confruntăm”, a spus Silaghi.
Întrebat dacă vorbeşte de Sulfina Barbu, fost ministru al Mediului, Ovidiu Silaghi a râs şi s-a corectat, spunând numele actualului ministru, Rovana Plumb.
„Mă scuzaţi. Rovana Plumb”, a spus Silaghi.
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, s-a aflat, marţi, într-o vizită în judeţul Alba, el inspectând şantierul lotului 1 al Autostrăzii Orăştie – Sibiu.