Prima pagină » Politic » Baconschi: Am început deja să ne gândim la ce avem de făcut în 2019, când vom deţine preşedinţia UE

Baconschi: Am început deja să ne gândim la ce avem de făcut în 2019, când vom deţine preşedinţia UE

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, că România a demarat deja un proces de reflecţie cu privire la ceea ce va avea de făcut în al doilea semestru al anului 2019, când va asigura preşedinţia semestrială a UE.
13 iul. 2011, 14:09, Politic

Ministrul Teodor Baconschi a fost întrebat, în cadrul conferinţei de presă privind obiectivele preşedinţiei poloneze a UE, despre perioada în care va asigura şi România preşedinţia semestrială a Uniunii.

„În 2019. Dar am început deja un proces de reflecţie cu privire la ce avem de făcut şi ce structuri va trebui să pregătim pentru exercitarea acelui mandat”, a răspuns Baconschi.

Statele UE au aprobat la 13 decembrie 2004 lista cu preşedinţiile UE până în 2020, România fiind ultima dintre noile membre care va accede la această poziţie.