- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Buda (PDL): PSD contribuie la decredibilizarea actului de justiţie pichetând sedii de partide
Liderul PDL Cluj Daniel Buda se declară dezamăgit de modul în care PSD înţelege politica şi principiile fundamentale ale actului de justiţie, el menţionând că dezaprobă încercarea opoziţiei "de a deturna mersul firesc al justiţiei recurgând la presiuni prin pichetarea sediilor de partid".
Daniel Buda susţine, într-un comunicat de presă transmis luni, că membrii PSD nu fac altceva decât să contribuie la "decredibilizarea actului de justiţie, atât la nivel naţional, cât şi european", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Preşedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, îşi exprimă dezamăgirea faţă de modul în care membrii PSD înţeleg politica şi principiile fundamentale ale actului de justiţie şi dezaprobă acest mod de încercare a membrilor din actuala opoziţie de a deturna mersul firesc al justiţiei recurgând la presiuni mediatice, prin pichetarea sediilor de partid. Prin astfel de acţiuni, membrii PSD nu fac altceva decât să contribuie la decredibilizarea actului de justiţie, atât la nivel naţional, cât şi european", se arată într-un comunicat.
Buda subliniază că România este un stat de drept, membru cu drepturi depline al UE, "în care nimeni nu este mai presus de lege, iar autoritatea unui sistem judiciar profesionist şi integru este superior oricărei acţiuni politice".
"PDL a luptat şi va lupta până la capăt pentru independenţa justiţiei, nu a făcut şi nici nu va face niciodată, presiuni împotriva organelor judiciare", a spus Buda, care a apreciat că membrii partidelor din actuala opoziţie, care recurg la asemenea practici antieuropene, de instigare la violenţă şi fac presiuni pentru a împiedica actul juridic, "sunt departe de a înţelege statul de drept şi rolul independent al justiţiei".
Peste 50 de persoane au pichetat, luni, sediul PDL Cluj, în semn de susţinere faţă de preşedintele CJ Argeş.
Oamenii au mers în faţa sediului PDL din Cluj-Napoca, majoritatea fiind membri PSD şi având afişe pe care scrie "Justiţia - da, cătuşe - ba", "Românul e mai sărac ca în ţara lui Mubarak".
La protest au fost prezenţi lideri ai PSD Cluj, consilieri locali şi judeţeni.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat că acţiunea este una de solidaritate cu Nicolescu şi este îndreptată împotriva felului în care se face justiţie în România.
"Justiţia trebuie să se facă în mod echitabil, nu avem nevoie de o justiţie PDL inechitabilă. Nicolescu nu e un pericol social şi poate fi judecat în stare de libertate, de aceea ne-am adunat în faţa sediului PDL să ne solidarizăm cu preşedintele CJ Argeş, colegul nostru. Nu avem nevoie de inchiziţie în România", a spus Lăpuşan.
Protestul de la Cluj-Napoca nu a fost autorizat de Primărie, municipalitatea refuzând autorizarea pe motiv că solicitarea nu a fost depusă cu trei zile înainte, conform legii.
Acţiuni similare au avut loc şi în alte oraşe din ţară, precum Iaşi, Sibiu, Braşov, Timişoara, Târgu Mureş, Suceava, Piteşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
-
Avertismentul unor lideri europeni: NATO nu poate apăra Europa fără SUA în faţa Rusiei
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.