Buget de peste 250.000 de lei la PDL Bistriţa-Năsăud, în 2010

Filiala PDL Bistriţa-Năsăud a avut la dispoziţie, anul trecut, un buget în valoare de peste 250.000 de lei, se arată într-un raport al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), dat publicităţii în urma unui control şi citat de corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

Potrivit unui raport al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) realizat după un control la filiala Bistriţa-Năsăud a PDL, veniturile din 2010 ale organizaţiei au provenit din cotizaţii ale membrilor - 152.950 de lei şi din donaţii ale persoanelor fizice, în valoare de 105.320 de lei.

Din dobânzi bancare a fost obţinută suma de 38 de lei.

Conform raportului, publicat în Monitorul Oficial nr. 397/ 7 iunie 2011, echipa de control a AEP a recomandat organizaţiei Bistriţa-Năsăud a PDL să organizeze şi să conducă contabilitatea în conformitate cu prevederile legale şi să înainteze AEP, în termen legal, situaţiile prevăzute de Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Echipa de control a AEP nu a găsit deficienţe care să necesite sancţiuni contravenţionale.

Filiala PDL Bistriţa-Năsăud este condusă de Ioan Oltean, care are şi funcţia de secretar general al PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici