- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (12.12.2015, 09:47)
- Ştefan Pană
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bugetul Preşedinţiei, adoptat de Comisii. Aleşii au glumit pe tema hranei peştilor de la Cotroceni
Bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost adoptat, sâmbătă, de Comisiile pentru buget, aleşii glumind cu reprezentantul Preşedinţiei când au aflat că suma de 5.000 de lei cuprinsă în buget pentru hrana animalelor este destinată peştilor din lacurile artificiale ale Palatului Cotroceni.
Urmărește
1439 afișări
Bugetul Preşedinţiei, adoptat de Comisii. Aleşii au glumit pe tema hranei peştilor de la Cotroceni (Imagine: Octav Ganea/ Arhiva Mediafax Foto)
Bugetul Administraţiei Prezidenţiale pentru anul 2016 va fi de 56,3 milioane de lei, în creştere cu 39% faţă de anul în curs. În buget este cuprinsă şi suma de 5.000 de lei pentru "hrana animalelor", în creştere faţă de anul în curs, când au fost alocaţi doar 2.000 de lei pentru acest capitol.
Reprezentantul Preşedinţiei a fost întrebat de către parlamentarii din Comisiile de buget ce animale "a lăsat fostul preşedinte" la Palatul Cotroceni, glumind că întreabă acest lucru pentru că "jurnaliştii sunt curioşi". Acesta a explicat că Palatul Cotroceni are un "pârău şi patru lacuri artificiale", iar hrana este pentru peşti.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Oleksandr Usyk l-a învins pe Tyson Fury în revanşa din Arabia Saudită
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
"Aceste lacuri conţin, aşa cum ne putem aştepta, peşti. Hrana este destinată peştilor din lacul artificial al Palatului Cotroceni", a spus reprezentantul Palatului Cotroceni.
În urma răspunsului, parlamentarii au început să glumească pe această temă, întrebându-l pe reprezentantul Palatului Cotroceni dacă peştii "sunt înregistraţi în contabilitate", altfel nu vor putea fi hrăniţi. "Nu sunt, că nu li se ştie valoarea", a adăugat, râzând, liberalul Gheorghe Ialomiţianu.
"Trebuie să le faceţi inventar, să-i cântăriţi. Sporul de greutate", a mai spus acesta.
Pe de altă parte, reprezentantul Administraţiei Prezidenţiale a fost întrebat şi de ce a scăzut suma alocată pentru deplasările externe, acesta explicând că, în urma rectificării din vară, au primit bani în plus, însă aceştia nu au fost cheltuiţi şi păstraţi pentru anul viitor.
"Este o ajustare a bugetului la realitatea din acest an. (...) Suma alocată deplasărilor externe (în 2015 - n.r.) a fost suficientă doar pentru a acoperi deplasările din primele 6 luni de mandat, adică până la rectificarea din vară. Estimările făcute pentru semestrul II au fost puţin mai mari faţă de suma solicitată. Am luat în calcul exact calendarul din acest an", a precizat acesta.
Bugetul Administraţiei Prezidenţiale a fost adoptat, de către Comisiile reunite de buget-finanţe, fără amendamente.
Bugetul instituţiei pentru anul 2016 va fi de 56,3 milioane de lei, în creştere cu 39% faţă de anul în curs, potrivit proiectului Legii bugetului, fiind reduse cheltuielile pentru deplasări externe, însă mărite fondurile pentru salarii, reparaţii ale Palatului Cotroceni şi maşini. Proiectul de buget pe 2015 prevedea, însă, doar 28,2 milioane de lei în faza iniţială, însă fondurile eu crescut pe parcursul anului prin rectificări pozitive.
În proiectul de buget pe 2016 sunt prevăzute creşteri la capitolul cheltuieli de personal, cu 46%, în urma legilor privind majorarea salariilor bugetarilor. În cadrul capitolului de cheltuieli de personal, sunt prevăzute creşteri de peste 50% doar pentru salarii.
Cresc şi cheltuielile de capital, bugetul pentru acest capitol fiind mărit de patru ori, de la 2,6 la 14 milioane de lei. Aici sunt prevăzuţi şi banii pentru construcţii şi reparaţii la Palatul Cotroceni. De altfel, lucrările de consolidare ale Palatului au început încă din 2015. Vor fi, astfel, alocate 7,5 milioane de lei pentru "construcţii", suma prevăzută pentru anul în curs fiind de doar 617.000 de lei. Bugetul pentru aceste lucrări creşte, astfel, de 11 ori.
Un alt capitol unde sunt prevăzuţi bani în plus este cel al maşinilor şi mijloacelor de transport. Administraţia Prezidenţială va primi, în 2016, 2,7 milioane de lei, de 5 ori mai mult decât în 2015.
Sunt, însă, tăiaţi bani la capitolul bunuri şi servicii, dar şi la capitolul deplasărilor. Astfel, în ceea ce priveşte deplasările interne, vor fi alocaţi 300.000 de lei, la fel ca în 2015, însă bugetul pentru deplasările externe scade, de la 9 milioane de lei, la 8 milioane de lei.
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe