Prima pagină » Politic » Oltean:Referendumul de revizuirea Constituţiei ar fi bine să se desfăşoare odată cu alegerile locale

Oltean:Referendumul de revizuirea Constituţiei ar fi bine să se desfăşoare odată cu alegerile locale

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că, în opinia sa, referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar fi bine să se desfăşoare odată cu alegerile locale pentru a se beneficia de o bună participare din partea electoratului.
03 iun. 2011, 16:57, Politic

Ioan Oltean a spus că proiectul de revizuire a Constituţiei vizează înlăturarea multor neajunsuri ale legii fundamentale a României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vine şi răspunde realităţilor şi necesităţilor cu care se confruntă România în plan intern şi internaţional, e un proiect care vine şi aşază Constituţia României în rândul celor europene, compatibilizând normele româneşti cu cele europene. Această compatibilizare s-a impus cu necesitate şi e unul din motivele care au determinat naşterea acestui proiect de revizuire a Constituţiei”, a declarat Ioan Oltean.

El a spus că proiectul a fost depus deja la Consiliul Legislativ care urmează să îi dea un aviz şi, după ce Curtea Constituţională o să îl avizeze, el va fi înaintat celor două Camere pentru a fi luat în dezbatere.

„În opinia mea, pe lângă modificările importante, unele chiar foarte importante, pe care preşedintele le-a propus prin acest proiect de lege, vor fi avute în vedere şi altele care au legătură cu îmbunătăţirea activităţii parlamentare, racordarea realităţilor României cu normele de maximă importanţă, ca acelea constituţionale”, a declarat Oltean.

El a recunoscut, totodată, că partidele de guvernământ vor trebui să îşi asume dificultatea de a negocia şi de a găsi forma acceptată de cel puţin două treimi din numărul de parlamentari.

„Cvorumul necesar e de două treimi, un cvorum extrem de ridicat, de pretenţios, pe care actuala putere nu-l poate asigura decât printr-o negociere şi un consens şi cu celelalte forţe politice aflate în opoziţie. Ne exprimăm încrederea în maturitatea opoziţiei, în special a PSD şi a PNL, şi credem că vom reuşi să dăm proiectului de revizuire a Constituţiei o formă care să fie acceptată şi care să poată fi anul viitor pusă în atenţia cetăţenilor printr-un referendum care, în opinia mea, ar fi bine să se desfăşoare, pentru a asigura o maximă participare, odată cu alegerile locale”, a spus Oltean.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis Consiliului Legislativ, miercuri, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, în vederea avizării acestuia.