Prima pagină » Politic » Nicuşor Dan a venit la şedinţa conducerii PNL: Ce se va întâmpla pe viitor o să vedem

Nicuşor Dan a venit la şedinţa conducerii PNL: Ce se va întâmpla pe viitor o să vedem

Nicuşor Dan a venit la şedinţa conducerii PNL: Ce se va întâmpla pe viitor o să vedem
Laura Buciu
30 sept. 2020, 11:26, Politic

Nicuşor Dan a venit, miercuri, la prima şedinţă PNL după alegerile locale şi a spus că face cest gest deoarece PNL l-a susţinut în timpul alegerilor.

„Am fost invitat la şedinţa de conducere PNL şi am venit cu plăcere pentru că e un partid care m-a susţinut puternic în aceste alegeri locale. Am venit să îmi reafirm parteneriatul cu ei. Acesta este răspunsul pentru acest moment”, spus Dan.

Primarul ales al Capitalei a fost întrebat dacă exclude intrarea în PNL sau dacă i s-a propus, după câştigarea alegerilor, să intre în rândul liberalilor, iar acesta nu a exclus.

„Ce se va întâmpla în viitor o să vedem. Pentru moment o să mă concentrez pe problemele pe care le are Bucureştiul. Am venit să discut cu partenerii de la PNL”, a mai spus Dan.

Nicuşor Dan a fost întâmpinat, la sediul PNL, de premierul Ludovic Orban, preşedinte al liberalilor.