"A rămas ca după publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de promulgare de către preşedinte să ne întâlnim şi să vedem ce putem să facem în cadrul legal care există", a spus ministrul Apărării.
"La ora actuală, vreau să vă spun că sentimentul care predomină este acela că Guvernul trebuie să-şi asume responsabilităţile şi să-şi ducă până la capăt mandatul, care este acela de asigurare a securităţii României din punct de vedere economic şi a prosperităţii tuturor cetăţenilor săi, fără nici o discriminare", a comentat Meleşcanu.
Întrebat dacă Guvernul va emite ordonanţă pentru blocarea legii ministrul a spus: "N-am discutat nicio modalitate juridică concretă, dar, pe fond aceasta este poziţia dominantă, cel puţin la nivelul Guvernului".
De asemenea, întrebat dacă sâmbătă vor avea loc discuţii în Guvern pe această temă, ministrul a spus că urma să aibă loc o şedinţă de Guvern, dar aceasta a fost amânată.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut, vineri seara, politicienilor şi liderilor sindicali să înţeleagă că majorarea cu 50% a salariilor profesorilor va avea un efect catastrofal asupra economiei şi a arătat că România nu îşi poate permite aplicarea unei astfel de măsuri iresponsabile.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că a promulgat legea de mărire cu 50% a salariilor din educaţie, de la 1 octombrie.