- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (15.03.2022, 13:18)
- Cosmin Pirv
Câciu: Am cerut la nivel european instrumente financiare pentru protejarea economiei şi cetăţenilor
Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a cerut marţi la nivel european folosirea unor instrumente financiare pentru protejarea economiei şi cetăţenilor de efectele creşterilor de preţuri la energie şi combustibil.

Câciu: Am cerut la nivel european instrumente financiare pentru protejarea economiei şi cetăţenilor
Cererea a fost făcută de ministrul Finanţelor marţi în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) desfăşurată la Bruxelles.
Adrian Câciu a solicitat folosirea unor instrumente financiare pentru a combate efectele economice ca urmare a crizei din Ucraina, în scopul protejării companiilor şi a locurilor de muncă.
„Creşterile de preţuri la energie şi combustibil reprezintă o problemă care se suprapune peste sincopele apărute în lanţurile de aprovizionare. Efectele sunt importante, iar politicile fiscal-bugetare trebuie adaptate noilor condiţii. Economia trebuie protejată acum aşa cum şi cetăţenii statelor membre trebuie protejaţi. Pentru atenuarea efectelor, am cerut o mai mare flexibilitate în folosirea fondurilor existente din exerciţiul financiar 2014-2020, restructurarea unor mecanisme de finanţare, cum este de exemplu SURE, dar şi pentru găsirea unor noi modalităţi pentru finanţarea investiţiilor în energie regenerabilă şi în domeniul apărării. De asemenea, este necesar să identificăm noi măsuri de finanţare pentru gestionarea fluxului de refugiaţi, pentru integrarea acestora pe piaţa muncii şi pentru a le permite accesul la educaţie şi sănătate”, a declarat Adrian Câciu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
El a mai solicitat şi extinderea cadrului temporar pentru ajutoare de stat, în condiţiile în care este necesar spaţiu fiscal suplimentar pentru susţinerea economiei şi cetăţenilor, în vederea gestionării creşterii preţurilor şi a inflaţiei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe