Calculele PSD pentru prezidenţiale: Două persoane din afara partidului sunt măsurate în sondaje/ Teodorovici anunţă că va avea trei propuneri de modificare a statutului PSD

Publicat: 11 06. 2019, 22:30
Actualizat: 31 12. 2020, 17:15

Sociologul Marius Pieleanu a afirmat că două persoane din exteriorul PSD sunt măsurate în prezent.

Totodată, printre cei care sunt verificaţi în acest moment în PSD, se numără şi Liviu Pleşoianu, cel care şi-a anunţat de multă vreme intenţia de a fi prezidenţiabil. Totuşi, Eugen Teodorovici nu se află pe lista scurtă.

Prezent în emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3, Eugen Teodorovici a declarat că: „Sunt mai multe măsurători, cu mai multe case de sondare şi lista diferă de la caz la caz”.

Anterior, jurnalistul Mihai Gâdea, al cărui nume a fost vehiculat pentru prezidenţiabilul PSD, a spus că informaţiile sunt o manipulare şi nu a avut niciun fel de negocieri.

Eugen Teodorovici anunţă că va avea trei propuneri de modificare a statutului PSD

 

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat că va avea trei propuneri pentru modificarea statutului PSD, care urmează să fie schimbat la Congresul extraordinar odată cu alegerea noii conduceri a partidului, pe 29 iunie.

„Spun de ani de zile PSD trebuie să fie acel partid care a înţeles foarte clar ce doreşte opinia publică. Trebuie să venim şi cu o dovadă clară. Cum este cea cu statutul. Eu o să am trei propuneri de modificare a statului, modificări de fond”, a declarat Eugen Teodorovici, marţi seară, la Antena 3.

Social-democratul a vorbit şi despre Paul Stănescu, care a demisionat recent din funcţia de preşedinte interimar al PSD.

„O remarcă vizavi de Paul Stănescu. Eu pot să vă spun foarte clar, eu în ultima prioadă m-am implicat în interiorul partidului. Dânsul este un om de partid. Şi azi am vorbit cu domnia sa, nu e vorba de niciun fel de rupere internă. Că sunt discuţii e foarte bine”, a afirmat Teodorovici.

Anterior, Eugen Teodorovici declara, marţi, la Guvern, întrebat dacă vizează un candidatură pentru funcţia de preşedinte al PSD, că „ia în calcul absolut orice”.

Social-democraţii vor avea un Congres extraordinar pentru alegerea conducerii partidului şi pentru schimbarea statutului în sensul revenirii la alegerea preşedintelui PSD prin delegaţi.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va candida la şefia PSD.

Paul Stănescu a demisionat în ultimul CEx al PSD din funcţia de preşedinte executiv interimar, invocând motive personale. Stănescu a fost unul dintre cei social-democraţi, alături de Gabriela Firea şi Marcel Ciolacu care au votat împotriva organizării Congresului in 29 iunie.