Prima pagină » Politic » Calimente (PNL): Premierul Ungariei „a trecut la naţionalism” din cauza „dezastrului economic”

Calimente (PNL): Premierul Ungariei „a trecut la naţionalism” din cauza „dezastrului economic”

Deputatul PNL de Arad Mihăiţă Calimente afirmă că premierul Ungariei, Viktor Orban, "a trecut la naţionalism" din cauza "dezastrului economic" din ţara vecină, pe care a vizitat-o recent, şi spune cã a rămas surprins că "şoselele sunt la pământ, mai rele decât drumurile judeţene din România".
31 mart. 2011, 14:03, Politic

Referindu-se la unele declaraţii ale premierului Ungariei despre autonomia Ţinutului Secuiesc, deputatul Mihăiţă Calimente a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că „Orban a trecut la naţionalism pentru că a văzut că nu le poate da maghiarilor unt pe pâine”, transmite corospondentul MEDIAFAX.

„Vizitând Ungaria de două, trei ori de la începutul anului, explicaţia mea pentru aceste declaraţii naţionaliste este dezastrul economic din ţara vecină. Am rămas surprins de starea dezastruoasă în care se află Ungaria din punct de vedere economic, şoselele sunt la pământ, mai rele decât drumurile judeţene din România. Ale noastre sunt parfum pe lângă ale lor”, a declarat Calimente.

Parlamentarul de Arad a spus că a folosit doar „drumuri lăturalnice” pentru a ajunge la frontiera cu România, de fiecare dată când a vizitat ţara vecină.

Calimente a afirmat că „UDMR şi PDL achiesează la această politică a lui Orban” pentru că nu au susţinut, marţi, adoptarea în Camera Deputaţilor a declaraţiei privind mesajele unor oficiali ungari.

„Sper să fie vorba de conjunctură, să nu devină o caracteristică a PDL şi UDMR în România”, a conchis Calimente.