LIVE UPDATE   Video Călin Georgescu a fost ridicat în trafic şi dus cu mandat la Parchetul General / Surse: Călin Georgescu are calitatea de suspect / Jandarmii au organizat garduri de protecţie în faţa Parchetului General. Politicieni şi susţinători s-au adunat în jur

  • Călin Georgescu a fost luat din trafic şi dus cu mandat la sediul Parchetului General, în timp ce în ţară sunt zeci de percheziţii la Horaţiu Potra şi apropiaţi ai acestuia.
  • Călin Georgescu are calitatea de suspect, fiind bănuit de iniţierea unei organizaţii fasciste pentru destructurarea ordinii constituţionale şi finanţare ilegală a campaniei electorale.
Urmărește
9997 afișări

Reacţii internaţionale după audierea lui Călin Georgescu

„Poliţia Română îl reţine pentru interogatoriu pe Călin Georgescu, candidatul principal la alegeri”, titrează Politico, în timp ce Reuters publică că „Procurorii români îl interoghează pe candidatul de extremă-dreapta în cadrul anchetei privind alegerile prezidenţiale”.

„Candidatul prorus Călin Georgescu a fost interpelat şi audiat de către Parchetul General”, titrează Le Figaro, care subliniează că fostul candidat, acuzat de apropiere de Moscova, se pregătea să îşi depună candidatura pentru viitoarele alegeri prevăzute pentru luna mai.

Georgescu, interceptări telefonice: Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc

Surse: Călin Georgescu are calitatea de suspect

Călin Georgescu e audiat în calitate de suspect, conform unor surse judiciare. Conform surselor citate, Georgescu este bănuit de iniţierea unei organizaţii fasciste pentru destructurarea ordinii constituţionale şi finanţare ilegală a campaniei electorale.

Procurorii au descoperit conversaţii şi înregistrări „compromiţătoare”, inclusiv un apel telefonic cu Marian Motocu, trimis în judecată pentru pentru propagandă legionară şi mesaje antisemite şi xenofobe pe reţelele de socializare, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei.

În această discuţie, Călin Georgescu îi spune lui Motocu: „Dacă lucrurile merg bine o să încep în ianuarie. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc. Când va fi să fie, aşa cum ţi-am spus de acum un an, nu s-au legat lucrurile, din multe motive, atunci o să ai locul tău în această acţiune Să stai aproape de omul ăsta”, respectiv George Mocanu, parlamentar din Moldova.

După discuţia cu Călin Georgescu, Motocu a sunat la Ambasada Rusiei şi cerut legătura cu colonelul Evgheni Ignatiev, adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Rusiei la Bucureşti. Operatorul de la Ambasada Rusiei i-a cerut să aştepte până face legătura telefonică, dar de la celălalt capăt al firului nu răspunde nimeni.

Jandarmeria, despre paza Parchetului General: Face parte din obiectivele de importanţă deosebită

Sediul Parchetului General face parte din categoria obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, a cărui pază este asigurată permanent cu jandarmi, transmite, miercuri, Jandarmeria Română, după măsurile luate când a fost adus Călin Georgescu.

Reacţii politice

Întrebat despre acuzaţiile conform cărora oamenii din jurul lui Georgescu ar avea legături cu Moscova, George Simion a răspuns: „Eu nu ştiu dacă este o vină, dacă e un articol în vreo lege, că dacă au încălcat vreo lege, trebuiau să fie aduşi pentru încălcarea acelei legi. Faptul că ar avea presupuse legături nu reprezintă un articol din Codul Penal".

Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, condamnă acţiunea procurorilor de a-l ridica pe Călin Georgescu din trafic pentru a fi dus la Parchetul General şi cheamă lumea în stradă pentru a da „un semn sistemului că a atins o limită, care este de inacceptat”.

Prima reacţie din SUA după ridicarea lui Călin Georgescu

Prima reacţie a lui Ciolacu după ridicarea lui Georgescu: „Nu voi comenta niciodată o decizie a justiţiei sau o anchetă a procurorilor. România este o democraţie în care separarea puterilor în stat funcţionează pe deplin”, a transmis miercuri, Marcel Ciolacu.

UPDATE Călin Georgescu a ajuns la Parchetul General, fiind adus de politişti

Încă nu se ştie de ce Georgescu nu a fost citat sau dacă a fost citat şi nu a dat curs citaţiei şi astfel s-a recurs la ridicarea din trafic a acestuia.

Reacţie a echipei de campanie a lui Georgescu

"Călin Georgescu urma să-şi depună noua candidatură la Preşedinţia. Unde mai este democraţia, unde sunt partenerii care trebuie să apere democraţia?”, se arată într-o postare publicată pe contul de Facebook al lui Călin Georgescu.

UPDATE  Jandarmii au organizat garduri de protecţie în faţa Parchetului General în aşteptarea lui Georgescu.

Ştirea iniţială

Călin Georgescu a fost oprit în trafic şi dus cu mandat la sediul Parchetului General.

Georgescu este aşteptat să ajungă la sediul Parchetului, unde va fi audiat.

Ridicarea lui Georgescu s-a făcut în timp ce în ţară sunt zeci de percheziţii la locuinţele lui Horaţiu Potra şi la apropiaţii acestuia.

Surse MEDIAFAX au declarat că, în urmă cu puţin timp, în una dintre locuinţele lui Potra a fost găsit un seif îngropat în podea, iar în interior a fost găsit circa 1 milion de dolari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici