- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (05.06.2018, 21:49)
- Departamentul Politic
Călin Popescu Tăriceanu, după decizia CCR de a sesiza forurile europene: Incitările la nerespectarea deciziilor CCR înseamnă contestarea democraţiei
Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a declarat, pentru MEDIAFAX, cu privire la decizia CCR de a sesiza forurile europene în legătură cu atacurile la care este supusă instituţia, că reacţiile care pun sub semnul îndoielii deciziile Curţii înseamnă contestarea democraţiei.

Călin Popescu Tăriceanu, după decizia CCR de a sesiza forurile europene: Incitările la nerespectarea deciziilor CCR înseamnă contestarea democraţiei
"Atacurile la adresa Curţii Constituţionale sunt lucruri grave, nu confuzia care se încearcă a fi creată, şi anume că legile justiţiei sau decizia CCR ar afecta independenţa procurorilor. Pentru că atunci când vorbim despre independenţa procurorilor, unii fac o confuzie pentru a induce impresia, în opinia publică, că autoritatea ministrului prevăzută în mod explicit în Constituţie şi respectarea acesteia ar afecta activitatea procurilor. În realitate, ministrul le respectă independneţa prin interdicţia pe care o are în a intra în dosarele pe care le instrumentează şi aici nu s-a schimbat nimic, dar când există declaraţii care pun sub semnul îndoielii deciziile CCR, când sunt apeluri şi incitări la nerespectarea deciziilor Curţii, indiferent de unde vin, din partea unor autorităţi sau a Opoziţiei, aceste lucruri capătă o formă care ţine de contestarea democraţiei şi a regulilor statului de drept. Aşa cum nu se întâmplă în nicio ţară europeană şi democratică", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, pentru MEDIAFAX.
Curtea Constituţională a decis marţi să sesizeze Comisia de la Veneţia, Secretarul General al Consiliului Europei şi Preşedintele Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene în legătură cu atacurile împotriva CCR, după decizia care o vizează pe Kovesi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe