Daniel Constantin a afirmat că la întâlnirea pe care ALDE a avut-o sâmbătă cu trei sindicate din educaţie, reprezentanţii acestora nu au pus pe primul loc salariile.
În replică, Tăriceanu a intervenit spunând: ”Ştii de ce, Daniel? Pentru că ştiu că o să vin eu prim-ministru şi atunci se rezolvă problema”.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat recent că intenţia lui Călin Popescu Tăriceanu de a deveni premier este ”îndreptăţită” doar dacă ALDE – partid plasat în sondaje în jurul pragului de intrare în Parlamnet – câştigă alegerile parlamentare din 11 decembrie, precizând însă că PSD nu va intra la guvernare dacă nu propune şi şeful Guvernului.
”Noi ne facem campanii separate. Noi avem programul nostru, pe care îl prezentăm. ALDE are o campanie separată. Au ales să-şi anunţe intenţia dlui Tăriceanu pentru a fi un posibil viitor prim-ministru. Nu ne ajută, nici nu ne deranjează. Noi ne ducem campania în continuare”, a adăugat Dragnea.