Camera a adoptat moţiunea simplă „Anulaţi taxa de primă înmatriculare”
This browser does not support the video element.
În favoarea moţiunii au votat deputaţii PDL, PRM şi PSD.
Deputaţii liberali, conservatori şi cei ai UDMR, dar şi doi social-democraţi au votat împotrivă, Iuliu Nosa şi Alexandru-Octavi Stănescu.
În cadrul grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, voturile au fost împărţite, 4 votând favorabil, iar ceilalţi 10 împotriva moţiunii simple.
Guvernul va lua în considerare elementele incluse în moţiunea simplă adoptată de Camera Deputaţilor referitoare la taxa auto şi va prezenta o nouă propunere privind formula de calcul, a declarat, marţi, premierul Călin Popescu Tăriceanu, acuzând totodată PDL de un discurs demagogic şi populist.
El a arătat că poziţiile exprimate în dezbaterile parlamentare au relevat că partidele fie se opun taxei auto, fie solicită o regândire a propunerii, excepţie făcând un singur partid, şi anume PDL, care a avut doar "un discurs populist şi demagogic".
Premierul a arătat că la nivelul Guvernului vor fi luate în considerare elementele incluse în moţiune, dar a amintit că deja au fost primite "semnale puternice", după discuţiile cu organizaţiile neguvernamentale din domeniul domeniului, conform cărora obligaţiile României ca stat membru UE de protejare a mediului trebuie obligatoriu respectate.
Tăriceanu a amintit că Executivul va propune în dezbatere, în perioada imediat următoare, o nouă taxă de poluare auto, corelată cu emisiile de carbon.