Camera: Decizia CC privind comisia specială, trimisă în 5 decembrie la MO
Camera Deputaţilor precizează că decizia Curţii Constituţionale referitoare la comisia specială de la Cotroceni a fost primită şi înregistrată la Secretariatul General al Camerei în data de 4 decembrie, iar în dimineaţa zilei de 5 decembrie a fost trimisă la Monitorul Oficial, pentru publicare.
Camera: Decizia CC privind comisia specială, trimisă în 5 decembrie la MO
Potrivit unui comunicat al Camerei remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, decizia Curţii a fost primită la Cameră în 4 decembrie, la finalul programului de lucru, în dimineaţa zilei următoare fiind transmisă la Monitorul Oficial.
"Secretariatul General al Camerei Deputaţilor a respectat prevederile legale referitoare la această situaţie", se precizează în comunicat.
Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat, joi, pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, că a oprit publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR despre Comisia specială, blocându-l pe şeful statului în luarea unei decizii legat de cei opt foşti şi actuali miniştri pentru care s-a cerut aviz de urmărire penală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Tánczos Barna afirmă că inflaţia în 2025 va fi „rezonabilă, suportabilă”: La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Secretarul de Stat al SUA ameninţă Panama cu măsuri dacă nu vor exista „schimbări imediate” în privinţa canalului
În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat că directorul Monitorului Oficial i-a spus că preşedintele Traian Băsescu face presiuni pentru publicarea "peste rând" a deciziei Curţii Constituţionale şi că el i-a cerut şefului MO să respecte legea.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
ieri, 22:37
Tánczos Barna: Crin Antonescu are prima şansă de a intra în turul doi