Potrivit acestei norme de reprezentare, ar urma să fie 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor, deputaţii de diaspora şi 134 de senatori.
Deputaţii au respins, la doar un vot diferenţă, amendamentul PNL privind dublarea numărului parlamentarilor pentru diaspora, de la 2 la 4 senatori şi de la 4 la 8 deputaţi. S-au înregistrat 114 voturi „pentru” acest amendament,113 „împotrivă” şi o abţinere.
Înainte de votul final, mai mulţi deputaţi PNL au reclamat că aparatul lor de vot nu a funcţionat, iar liderul grupului PNL Ludovic Orban a anunţat că va cere o anchetă privind funcţionarea tehnică a aparatelor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a spus, în replică, că este un „joc politicianist”, iar parlamentarii PNL să recunoască „ori că nu au fost în sală sau nu au fost atenţi la vot”.
Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.