Camera Deputaţilor va avea o subcomisie pentru demnitate umană

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, înfiinţarea unei subcomisii pentru demnitate umană, care se va ocupa cu iniţiativele legislative privind îmbunătăţirea respectării drepturilor omului şi cu monitorizarea problemelor legate de respectarea drepturilor cetăţeanului.

Urmărește
77 afișări
Imaginea articolului Camera Deputaţilor va avea o subcomisie pentru demnitate umană

Camera Deputaţilor va avea o subcomisie pentru demnitate umană (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Secretarul Camerei Dumitru Pardău a precizat că această subcomisie va activa în cadrul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, iar şedinţa inaugurală va avea loc la 4 mai.

Comisia pentru drepturile omului a propus constituirea acestei subcomisii care să controleze aplicarea reglementărilor în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, sfera de activitate incluzând monitorizarea problemelor legate de respectarea drepturilor cetăţeanului.

"Subcomisia îşi propune să contribuie la promovarea a iniţiativelor legislative şi a propunerilor viabile de măsuri care să îmbunătăţească situaţia respectării drepturilor omului în România, precum şi monitorizarea aplicării legilor cu caracter reparatoriu de natură a contribui într-o măsură mai mare la respectarea demnităţii umane", se arată în documentul Comisiei pentru drepturile omului.

Această subcomisie va fi condusă de Marius Cristinel Dugulescu, iar membri vor fi Nicolae Păun, Sergiu Andon, Attila Varga, Florin Postolachi, Mircea Lubanovici şi Lucian Riviş-Tipei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici